Am scris săptămâna trecută despre un nedreptăţit al istoriei: Dimitrie Cantemir. Prinţul-savant atins de genialitate, un adevărat Leonardo da Vinci român, un umanist care se naşte odată la o mie de ani.
Din nefericire Dimitrie Cantemir este judecat strâmb de cronicari. Încă din timpul vieţii a fost acuzat că i-a adus pe ţară pe ruşi. „Te-ai cam grăbit Măria ta cu adusul muscalilor în ţară” i-a strigat în plin Divan un boier bătrân. Care fie vorba între noi a sfârşit destul de prost, ultimele zile petrecându-şi-le în Siberia. Mai mulţi istorici, poate doar cu excepţia lui Nicolae Iorga care l-a iubit enorm şi Xenopol, l-au acuzat că de la el au plecat invaziile ruseşti. Care nici n-au fost puţine: 13 dacă punem la socoteală şi decembrie 89. Că de la el a început răul. Că el a deschis apetitul Moscovei pentru Balcani, că din acele vremuri se naşte geopolitica rusesască a panslavismului. Prin celebrul - fals sau nu - testament al lui Petru cel Mare. Teoria este profund falsă. Prinţul Cantemir nu avea de ales, iar Imperiul Otoman de atunci vădea un radicalism religios de seama talibanilor de acum. De altfel, tocmai din aceste pricini Imperiul Otoman nu a fost inclus secole întregi pe harta Europei civilizate. Ea aparţinea nu doar geografic Orientului, Asiei…Istoria l-a tratat rău pe Dimitrie Cantemir şi spun eu nedrept. A fost acuzat că s-a vândut ruşilor. După sosirea sovieticilor cu tancurile în România, după „măreţul” 23 august 1944, Dimitrie Cantemir a început să fie din nou urât. Sovieticii încercau să-l folosească la nivel imagologic ca pe un precursor al tovărăşiei sovieto-române. Ca un om luminat care a înţeles din vreme că „lumina vine de la Răsărit”. În realitate Dimitrie Cantemir visa la Europa, iar legăturile sale cu Petru cel Mare, uriaşul reformator al Rusiei aveau loc şi prin Berlin. Alegerea sa ca membru al Academiei Regale Prusace de Ştiinţe (“Königlich-Preußische Akademie der Wissenschaften” nu este întâmplătoare! Şi deloc întâmplător exilat în Rusia îi roagă pe colegii săi din Berlin să pună umărul la înfiinţarea unei Academii Ruşeşti. Uite aşa ajunge prinţul moldav pe 22 ianuarie 1724, să fie unul din fondatorii Academiei de Ştiinţe din Petersburg (“Петербургская Академия Наук”), viitoarea Academie Rusă de Ştiinţe (“Российская Академия Наук”). Deci Rusia ar trebui să ne fie măcar moral îndatorată. Şă să terminăm cu tembelismele de genul : românii reprezintă o cultură de mâna a doua, second-hand !
O a doua problemă care a surescitat discuţii aproape interminabile a reprezentat-o personalitatea lui Dimitrei Cantemir. E foarte uşor să-l declari geniu. E simplu de explicat că dintr-un tata analfabet a ieşit o stea a culturii universale. Pui totul pe seama geniului, pe a hazardului şi gata. Poţi să-ţi înjuri neamul în continuare.
În realitate a făcut ce nu facem noi astăzi şcoală. E drept că era mai dotat decât alţii, excepţional, dar a stat cu burta pe carte cum se spune. Doar ca o mică picanterie să amintim că a început studiul cu un călugăr grec Ieremia Cacavela. La prima impresie nu-i mare lucru: un bărbos care-l învaţă cele Sfinte pe un adolescent. În realitate grecoteiul studiase la Leipzig, şi Cambridge. La ultima universitate Cacavela a studiat cu profesorul lui Newton, Isaac Barrow! Departe de a fi un incult aşa cum ne închipuim noi călugării, grecul Cacavela scria tratate de logică, despre diferenţele dogmatice dintre Biserica romană şi cea bizantină. La urma urmei era coleg prin maestrul său, fiind discipoli, cu Newton!
Învăţăturile sunt simple. Doar şcoala ne poate salva. Şcoala, cultura aş putea spune! Fără ea rămânem în bătaia vântului, sau a ruşilor după caz!
Recomandările noastre
