Ședință la Parlament pentru demisia lui Traian Băsescu
- Carmen Vintil ă
- 25 iunie 2014, 08:59
Camera Deputaţilor şi Senatul au astăzi o şedinţă comună în care urmează să adopte o declaraţie prin care să solicite demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu.
Propunerea a aparţinut preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Inițial pesediștii în frunte cu Victor Ponta au spus că textul trebuie modificat, premierul precizând că șeful statului ar trebui să-și asume buna funcționare a justiției. Drept urmare, parlamentarii au depus amendamente la textul declarației până aseară la ora 18.00, urmând ca forma finală a documentului să fie decis în această dimineață de conducerile celor două Camere.
Aseară, premierul Victor Ponta a declarat că va susţine declaraţia politică a Parlamentului prin care i se cere demisia de onoare preşedintelui Traian Băsescu, şeful Guvernului urmând să fie prezent în plenul Parlamentului. "Eu o voi susţine", a spus Ponta, întrebat de jurnalişti dacă va susţine această declaraţie.
Şi preşedintele PC Daniel Constantin a spus că parlamentarii conservatori vor fi prezenţi şi vor vota în favoarea declaraţiei politice a Parlamentului. La fel vor proceda și parlamentarii PP-DD vor vota pentru declaraţia privind demisia preşedintelui Traian Băsescu.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că reprezentanţii acestei formaţiuni vor lua o decizie după ce vor vedea textul final. Kelemen Hunor a precizat că nu i se pare normal ca șeful statului să fie tras la răspundere pentru faptele fratelui său.
PNL a anunţat că va propune o declaraţie proprie în care cere demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu. "Va fi o declaraţie politică pe care o vom susţine, doar declaraţie politică fără întrebări", a spus liderul senatorilor PNL Puiu Haşotti, arătând că acest document a fost adoptat de parlamentarii PNL în unanimitate.
Grupurile reunite ale PDL din Camera Deputaţilor şi Senat au hotărât să nu participe la plenul comun.