PENTAGONUL a testat CU SUCCES echipamentul de tip OMUL PĂIANJEN

PENTAGONUL a testat CU SUCCES echipamentul de tip OMUL PĂIANJEN

Pentagonul a testat cu succes echipamentul de cățărare de tip Spiderman, care ar putea, cândva, să le permită trupelor americane să escaladeze pereții de sticlă ai clădirilor, cărând echipament greu, scrie The Telegraph.

Programul Z-Man este inspirat din aptitudinile păianjenilor și reptilelor, încercând să le imite și să le aplice în exercițiile practice ale comandourilor americane.

Oamenii de știință au creat ventuze care se lipesc pe mâini, suficient de solide, robuste, pentru a susține un adult, care urcă pe o suprafață verticală, cărând în spate un echipament voluminos.

Ventuzele au fost testate la un laborator din Massachusetts, unde un bărbat a reușit să urce 8 metri pe sticlă, folosindu-se doar de aceste „padele”.

Agenția pentru Proiecte și Cercetare Avansată în Apărărare caută soluții și se inspiră din natură, pentru a depăși osbtacolele pe care le au de trecut forțele americane în mediul urban, au explicat oficialii americani.

Departamentul Apărării din SUA speră să poată înlocui frânghiile și scările, echipamente folosite în prezent, care nu au avansat semnificativ de când soldații din perioada medievală escaladau zidurile castelelor.

Noile echipamente le-ar permite soldaților să escaladeze clădirile împreună, în timp ce acum pot doar pe rând, unul câte unul, iar primul cățărător este în pericol, susține sursa citată.

„Noua tehnică este necesară pentru ca un soldat să poată rămâne lipit de o suprafață, fără să cadă, în timp ce atacă, și să poată detașa „padelele” la fiecare mișcare”, precizează sursa citată de publicația britanică.

Același departament american este responsabil pentru Atlas, un robot humanoid, care ar putea fi trimis, cândva, alături de trupele americane, în luptă.

Ne puteți urmări și pe Google News