Ceauşescu în Coreea de Nord. Imagini cu mulţimea în DELIR | VIDEO
- Roxana Roseti
- 28 mai 2014, 00:50
Nicolae Ceauşescu a vizitat oficial un număr mare de ţări în anii săi „de putere”. Potrivit mărturiilor vremii, puţini sunt şefii de stat care l-au egalat pe Ceauşescu în numărul de vizite oficiale peste hotare.
Vizita lui Nicolae Ceauşescu în Coreea de Nord din 1971 este de departe una dintre vizitele memorabile. Acolo a fost întâmpinat cum nici nu visa (dar îşi dorea!) şi, mai ales, acolo îi vor veni „ideile” care vor „îngropa” România într-un întuneric neaşteptat. Neaşteptat mai ales de către occidentali care, din momentul „Primăverii de la Praga”, vedeau în Ceauşescu un fel de „Vestic al Esticului”.
În istorie
Călătoria "asiatică" a fost urmată de „oprirea” procesului de liberalizare început de Ceauşescu după 1965. Prin urmare, în 1971, dictatorul era primit cu onoruri de Kim Ir Sen, tatăl lui Kim Jong Il şi bunicul lui Kim Jong Un. Regimul de la Phenian a scos în stradă mii de oameni care aveau să îşi „arate” aprecierea de care se bucură Ceauşescu: pe pancarte scria "Trăiască tovarăşul Nicolae Ceauşescu, conducător iubit şi stimat al poporului român", "Trăiască eliberarea ţării de sub jugul fascist - 23 august 1944" ş.a. Urmarea vizitei? Ceea ce a rămas în istorie sub denumirea de Tezele din Iulie. Care criticau manifestările burgheze, cosmopolitismul, muzica decadentă, consumul băuturilor alcoolice în localurile destinate tineretului, emisiunile de televiziune care propagă idei străine spiritului nostru etc. Ceauşescu a fost primit, de nu mai puţin de patru ori, asemenea unui erou, în Coreea de Nord, cea mai de răsunet vizită fiind aceasta, din 1971. Imaginile vorbesc de la sine.