Pentru corpţie: Fost premier al Israelului CONDAMNAT

Pentru corpţie: Fost premier al Israelului CONDAMNAT

Fostul premier israelian Ehud Olmert a fost condamnat marţi la şase ani de detenţie.

Olmert a fost condamnat pentru corupţie, într-un enorm scandal imobiliar din perioada în care era primarul Ierusalimului (1993-2003), după cum notează AFP.

Abuz de încredere

Fostul premier israelian a fost condamnat la şase ani de închisoare şi la plata sumei de un milion de şekeli (aproximativ 210.000 de euro), potrivit principalelor posturi de radio israeliene.

Ne puteți urmări și pe Google News

„El avea postul cel mai important şi a ajuns să fie condamnat pentru infracţiunile cele mai de dispreţuit”, a declarat judecătorul David Rosen. „Un reprezentant public care acceptă mită poate fi comparat cu un trădător”, a adăugat magistratul. Ehud Olmert a fost condamnat şi pentru mărturie falsă într-o încercare de a păta reputaţia principalului martor al acuzării.

Citat în mai multe cazuri de corupţie, Olmert a fost condamnat până în prezent la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare, în septembrie 2012, pentru abuz de încredere.