Victor Ponta: Nu-l voi regreta pe Băsescu. Pe 21 decembrie vom striga "Ieşi afară, fiinţă extraordinară!"

Victor Ponta: Nu-l voi regreta pe Băsescu. Pe 21 decembrie vom striga "Ieşi afară, fiinţă extraordinară!"

Președintele PSD, Victor Ponta, i-a transmis președintelui PNL, Crin Antonescu, că el nu-l va regreta niciodată pe Traian Băsescu, și, pe 21 decembrie, seara, social-democrații vor striga la Cotroceni: "Ieşi afară, fiinţă extraordinară!".

"Spunea (Crin Antonescu - n.r.) că o să ajungem să îl regretăm pe Băsescu. Se înşală. Eu nu o să-l regret niciodată pe Băsescu. O să regret un singur lucru: că această ţară a pierdut 3.400 de zile de când Băsescu e la putere, că în 2012 la referendum nu am reuşit să-l dăm jos de atunci", a spus Victor Ponta, citat de mediafax.ro.

"O să mă bucur pe 16 noiembrie şi mai ales o să mă bucur pe 21 decembrie când o să fim la poarta Palatului Cotroceni şi o să strigăm 'Ieşi afară, fiinţă extraordinară!' Vino, atunci, fără imunitate, să răspunzi pentru toate lucrurile ilegale pe care le-ai făcut în aceste 3.400 de zile!. Atunci o să mă bucur. Nu o să regret decât că am pierdut pentru ţară aceşti ani în care am fi putut să facem foarte multe lucruri", a mai spus Victor Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis, duminică, de la Ploieşti, liderului PSD că, dacă el va ajunge preşedintele ţării, nu va face pacturi de coabitare, iar Ponta nu va mai face parte din Guvern.

Ne puteți urmări și pe Google News