Monstrul din filmul Alien chiar există. Creatura marină care intrigă cercetătorii - FOTO

Monstrul din filmul Alien chiar există. Creatura marină care intrigă cercetătorii  - FOTO

Mulţi dintre noi ne-am întrebat ce este, de fapt, creatura din filmul Alien. Un site de peste hotare a elucidat misterul.

"Filmul Alien l-am urmărit când eram foarte mic, însă îmi aduc aminte și acum cât de îgrozit eram. Bineînţeles, nu am văzut pelicula cap coadă, fiindcă îmi era frică și, de cele mai multe ori , când era o scenă mai înspăimântătoare îmi puneam mâinile la ochi.

Îmi amintesc că era o navă spațială, un tip care avea probleme cu burta ;i un extraterestru care se bucura de plimbarea prin spațiu. Acel extraterestru avea o înfățișare ciudată, iar uneori îi ieșea din gură o ciudățenie.

Îmi amintesc că în momentul în care am văzut acea creatură am avut atac de panică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acum sunt mai în vârstă și mult mai sensibil, și am învățat să mă lupt cu frica până când am scăpat de ea. Știu asta pentru că acum mă pot uita fără probleme la GIF-ul de mai sus.

Creatura din imagine se numeşte ţiparul Moray, iar imaginea ei a fost folosită şi în filmul Alien. Astfel, pentru cei care nu şi-au dat eama până acum, ţiparul Moray este creatura dubioasă din filmul Alien", a scris jurnalistul Matt Simon pe Wired.com.

Acesta este un animal de pradă, trăiește în estul oceanului Atlantic și se hrănește cu pești, crustacee și cefalopode. Țiparul are o vedere foarte slabă și se bazează foarte mult pe miros. Una stfel de exemplar poate ajunge la o lungime de peste un metru"