Războiul palatelor la CCR. Cum atacă Guvernul, prin Toni Greblă

Războiul palatelor la CCR. Cum atacă Guvernul, prin Toni Greblă

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a spus, astăzi, în ședința CCR, că la momentul în care prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis numirea miniștrilor titulari, coaliția PSD-ALDE era în funcțiune.

„În momentul în care Prim-ministrul României, în bază prerogativelor constituționale a solicitat președintelui să numească patru miniștri titulari, coaliția PSD-ALDE care susține guvernul actual era în funcțiune. Nu exista niciun semn că această coaliție s-ar putea destrăma, nu se știe dacă în mod definitiv sau există doar neînțelegeri între partide. Refuzul președintelui de a numi titulari pe aceste ministere în momentul în care coaliția era în funcțiune reprezintă o încălcare de atribuții. Refuzând numirea acestor miniștri, Guvernul a venit cu alte propuneri care din nou au fost respinse prin declarații publico-politice depășind cu mult cadrul unei abordări instituționale între președinte și guvernul României”, a declarat Toni Greblă, în fața judecătorilor CCR.

 

Toni Greblă a adăugat că au apărut din ce în ce mai multe solicitări de rezolvare a conflictelor juridice dintre instituții, conflicte ce au drept punct comun refuzul lui Iohannis de a îndeplini atribuțiile constituționale.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Din păcate în ultima perioadă asistăm din ce în ce mai des la solicitări de tranșare a conflictelor juridice de natură constituțională de către Curte. Conflictele juridice de natură constituțională între președinte, prim-ministru și Parlament sunt din ce în ce mai dese, dar au un numitor comun, refuzul președintelui de a îndeplini atribuțiile sale constituționale. Pentru că unele din refuzuri crează de-a dreptul blocaje instituționale, am considerat că trebuie să sesizăm CCR pentru că în prezent Guvernul are șase ministere care nu mai funcționează”, a precizat secretarul general al Guvernului.

 

„Unele ministere au un rol deosebit în această perioadă, în principaml ministerul de Interne care are rolul organizării alegerilor. Vă solicit să examinați cererea de constatare a conflictului juridic de natură constituțională între președinte și Guvern, conflict iscat de refuzul președintelui de a numi miniștri pe posturile vacanțe și de a numi interimarii în momentul în care trei din membrii Guvernului și-au depus demisia. Ambele situații reprezintă în opinia noastră veritabile conflicte juridice”, a mai spus Toni Greblă.

Conflictul a fost sesizat de premierul Viorica Dăncilă, după ce Klaus Iohannis a refuzat numirea miniștrilor interimari.