Românii încep să lase berea în favoarea vinului de calitate
- Adam Popescu
- 31 decembrie 2010, 18:29
Potrivit producătorilor de vin, consumatorii români sunt din ce în ce mai exigenţi atunci când vine vorba despre băuturile alcoolice şi preferă tot mai mult vinurile albe, demiseci.
Încet-încet, spun producătorii, România începe să aibă consumatori de vin educaţi. La 21 de ani după co munism, oamenii şi-au rafinat gusturile, au renunţat la "tăria" servită înaintea mesei pentru a anticipa bucatele cu o gură de şampanie sau de vin sec.
"În ultimii ani tot mai mulţi oameni încep masa cu şampanie sau vin alb sec. Acesta din urmă este un foarte bun aperitiv, pune sângele în mişcare şi deschide papilele gustative", explică Ioan Georgiu, director general al Cramelor Recaş.
Românii nu mai dau banii pe orice, mai ales acum, pe vreme de criză
După ani de educaţie cu linguriţa, marketing şi gândire strategică, românii beau peste 27 de litri de vin anual pe cap de locuitor. Se cere mult vin alb, marii băutori de bere au trecut pe roze şi câştigă teren pe piaţă mai ales vinurile seci şi demiseci.
"E în mod cert un exemplu de evoluţie. Consumul migrează în zona vinurilor demidulci şi demiseci. Consumatorul este din ce în ce mai exigent, ştie să aprecieze un vin de calitate şi nu mai dă banul, mai ales în vreme de criză, pe orice", spun reprezentanţii Cramelor Recaş.
"Evoluţia consumatorilor de vin în ţara noastră are la bază faptul că în comunism, românul a fost dezvăţat să bea vinuri adevărate. În ultimii ani facem eforturi să-i învăţăm pe români cu vinuri bune. Avem avantaje în "lupta" aceasta cu cei care ies în străinătate şi au ocazia să cunoască gusturi, obiceiuri, oameni care înţeleg că o masă poate începe foarte bine cu vin, şi că trebuie să continue cu vin", ne-a mai declarat directorul Georgiu.
Liviu Miron, directorul economic al Cramelor Recaş întăreşte ideea: "Conform legilor economiei de piaţă, un lucru are valoare dacă îl cumpără cineva şi-i ţine preţul. Faptul că am ţinut vânzările la acelaşi nivel ca şi anul trecut, ba chiar am înregistrat creşteri pe anumite segmente, dovedeşte faptul că consumatorii ne apreciază, ne plătesc preţul".
Cele mai bune vinuri care se găsesc "la raft"
Potrivit site-ului vinul.ro, care a făcut sondaje şi concursuri oenologice, pentru vinuri care se vând la raft, cele mai vândute şi mai băute vinuri în România vin din Banat. Este vorba de cele două Chardonnay-uri, Cocoş şi Frunză, de la Cramele Recaş. Chardonnay Cocoş (2009), vinul anului în România, costă 20 de lei la raft. "Este un vin sec, cu o expresivitate puternică. Dus la nas şi degustat poate părea sobru, dar e plăcut şi delicat când îl bem. E un vin care ne duce spre tendinţa mondială: vinuri fine, delicate în acelaşi timp", explică pentru "Evenimentul zilei" oenologul Marius Paşca.
Acest vin este şi unul dintre cele mai bune vinuri din soiul său din lume, fiind medaliat, anul acesta, cu argint, în străinătate. Se asortează perfect cu brânzeturi, fructe de mare, carne albă. E un vin care are nevoie de mare atenţie atunci când se găteşte, el susţine aromele din bucatele puse la masă, fără să fie prea dominator. Al doilea mare sec românesc este tot un Chardonnay, Frunză (2009), care a fost premiat pentru cel mai bun raport calitate-preţ. Este un vin care face furori în Marea Britanie, cu foaia de stejar desenată discret pe etichetă.
"Are prestanţă, forţă, corpolenţă, dar şi gingăşie. E ca o soţie. Este peste tot, şi în casă, şi în bucătărie, dar şi în evenimente de mare ţinută", adaugă Paşca.