Elena Udrea: Locuinţele ANL vor fi mai ieftine în 2011
- Adam Popescu
- 29 decembrie 2010, 19:18
Preţul pe metru pătrat al locuinţelor ANL va fi mai mic în 2011 comparativ cu cel din acest an, a declarat Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului.
Motivul ieftinirii este preţul mai mic plătit către constructor în 2010, faţă de cel din anul precedent.
Elena Udrea a explicat că legea prevede că preţul va fi calculat până la sfârşitul lunii ianuarie pe baza mediei preţurilor pe metru pătrat pe care ANL le-a plătit către constructori în ultimele şase luni din 2010.
Udrea a precizat că există o problemă cu preţul la care se vând locuinţele ANL în provincie.
"Avem un preţ unic, noi vindem la preţul la care construim. În Bucureşti este un preţ bun, dar în provincie preţul este mare pentru piaţa de acolo. Va trebui să găsim o soluţie, astfel încât legea care permite vânzarea să se şi pună în practică. Este greu să vinzi în provincie la preţul din Bucureşti, chiar dacă pe noi ne costă la fel", a spus ministrul dezvoltării, citată de Agerpres.
Ea a precizat că, în prezent, sunt 5.000 de solicitări de cumpărare a locuinţelor ANL, dintr-un total de 27.000 de locuinţe construite în acest regim, însă până acum s-au vândut mai puţin de 100 de locuinţe.