Estimări sumbre pentru primele luni: construcţii în cădere, mai mulţi şomeri
- Adam Popescu
- 29 decembrie 2010, 00:31
Construcţiile vor fi cele mai afectate în primele două luni din 2011, consideră managerii din domeniu anchetaţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Ei se aşteaptă şi la o majorare accentuată a numărului de şomeri din acest sector, având în vedere şi sezonul de iarnă, atunci când contractele sunt mult mai puţine.
Cea mai mare parte a "constructorilor" care îşi vor pierde locul de muncă va fi de la companile cu peste 500 de angajaţi, potrivit comunicatului remis ieri de Institutul de Statistică.
Tot ieri, INS a anunţat că numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale în primele 11 luni din acest an au scăzut cu 13,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, ajungând la 39.257 de autorizaţii.
Veşti rele şi pentru industria prelucrătoare
Şi managerii din industria prelucrătoare preconizează, pen tru următoarele două luni, o scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -11%). În ceea ce priveşte numărul de salariaţi se estimează tot scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -11% pe total industrie prelucrătoare (-15% la întreprinderile mari, cu 500 de salariaţi şi peste).
Însă, în unele activităţi, scăderea numărului de salariaţi va fi mult mai accentuată, ca de exemplu: fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, metalurgie şi fabricarea altor mijloace de transport (solduri conjuncturale -45%, -39% şi respectiv -38%).
Veşti mai bune în ceea ce priveşte numărul de angajaţi vin de la reprezentanţii societăţilor din comerţul cu amănuntul, care estimează o stabilitate. Totuşi, în primele două luni din 2011, preţurile de vânzare cu amănuntul vor înregistra creşteri (sold conjunctural 33%).