Reorganizarea Institutului Fundeni taie şase funcţii de conducere

Reorganizarea Institutului Fundeni taie şase funcţii de conducere

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi proiectul de reorganizare a Institutului Clinic Fundeni. Institututul Clinic de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni şi Institutul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni, unităţi cu personalitate juridică, se desfiinţează , fiind comasate Insititului Clinic Fundeni.

În cadrul Institutului Clinic Fundeni vor fi organizate, pe lângă alte trei structuri, trei centre medicale pentru transplant medular, boli digestive şi transplant hepatic, precum şi pentru uronefrologie, independente medical, dar fără personalitate juridică. Institutul Clinic Fundeni a funcţionat în această formulă încă din anul 1959. În anul 2009 s-a luat decizia ca acesta să fie separat în trei unităţi sanitare, prin înfiinţarea celor două institute, Institutul Clinic de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni şi Institutul Clinic de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni. Comasare pentru un control mai bun În perioada cât au funcţionat separat, în cele trei institute s-au produs numeroase "disfuncţionalităţi din punct de vedere organizatoric", spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. "După o analiză asupra acestei situaţii, conducerea Ministerului Sănătăţii a decis reorganizarea Institutului Clinic Fundeni, prin  construirea unei structuri unitare, capabilă să gestioneze în mod eficient activitatea medicală şi administrativă de pe platforma Fundeni", motivează reprezentanţii MS. În urma reorganizării, numărul funcţiilor de conducere se vor reduce la jumătate, de la 10 funcţii cât au în prezent cele trei instituţii, la 4 funcţii cât va deţine noua structură.

Ne puteți urmări și pe Google News