Guvernul a avizat o scrisoare suplimentară de intenţie convenită cu FMI
- Adam Popescu
- 22 decembrie 2010, 11:49
Guvernul a avizat, în şedinţa de marţi seară, scrisoarea suplimentară de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Potrivit unor surse guvernamentale, în scrisoare se stipulează faptul că reducerea numărului de angajaţi în sectorul public va continua şi anul viitor şi că executivul va restrânge în continuare cheltuielile, inclusiv pentru salarii şi prime, apelând însă şi la măsuri suplimentare. O misiune a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale s-a aflat în România, în perioada 20 octombrie -1 noiembrie, pentru evaluarea acordului în derulare şi începerea discuţiilor preliminare cu autorităţile române pentru încheierea unei noi înţelegeri. România are un acord de finanţare FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în valoare de 20 de miliarde de euro.
"Aceste documente au rezultat în urma negocierilor purtate la sfârşitul lunii octombrie cu misiunea comună a FMI, CE şi Băncii Mondiale. În baza acestor documente, România va putea să primească cea de-a şaptea tranşă din împrumutul FMI, în valoare de 769 de milioane de DST (Drepturi Speciale de Tragere) şi, respectiv, a patra tranşă din împrumutul acordat de Comisia Europeană în valoare de 1,2 miliarde de euro", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Aceasta a mai anunţat că în vederea accesării tranşei de împrumut au fost agreate cu FMI o serie de acţiuni preliminare. Aprobarea de către Parlament a bugetului convenit pentru 2011. În acest context, Guvernul a convenit cu organismele de finanţare continuarea reducerii deficitului bugetar, stabilindu-se o ţintă de 4,4% din PIB în 2011, dar şi reducerea semnificativă a arieratelor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale, până la sfârşitul anului. În plus, aprobarea legislaţiei privind salarizarea unitară în sectorul public şi a legii de reformă a pensiilor sunt alte lucruri convenite cu FMI.
"Conlucrarea cu Parlamentul pentru amendarea Ordonanţei 50/2010 privind contractele de credit, astfel încât aceasta să asigure transparenţa şi să protejeze drepturile consumatorilor, susţinând, în acelaşi timp, stabilitatea sistemului financiar, şi asigurând conformitatea cu prevederile Directivei UE privind contractele de credit pentru consumatori", a mai adăugat purtătorul de cuvânt. . O parte dintre aceste acţiuni preliminare au fost agreate şi cu Comisia Europeană pentru eliberarea celei de-a patra tranşe, respectiv: limitarea fondului de salarii în 2011 la 39 de miliarde de
"În această scrisoare de intenţie nu există un număr prestabilit al disponibilizărilor din sectorul public, însă va fi continuată politica de angajare a unei persoane la 7 care pleacă din sistemul bugetar De asemenea, vor fi finalizate procedurile de restructurare şi eficientizare deja început", a mai precizat Muntean.