Carburanţii s-au scumpit de trei ori în doar zece zile, iar de Anul Nou ni se pregătesc noi majorări, astfel că benzina cea mai ieftină va depăşi 5 lei/litru.
Preţul carburanţilor a crescut chiar şi de trei ori în mai puţin de două săptămâni. În prezent, cel mai ieftin sortiment de benzină a ajuns la un pas de pragul istoric de 5 lei/litru. Practic, până la finele anului, dacă se menţine trendul actual de scumpire, cea mai ieftină benzină comercializată în staţiile Petrom, cel mai mare operator de pe piaţă, ar putea depăşi acest nivel.
Mai mult, accizele la produsele petroliere vor creşte din nou la începutul anului viitor, potrivit unui proiect de modificare al Codului Fiscal, ceea ce va aduce noi scumpiri.
Cum se explică majorările
"Dolarul s-a întărit faţă de leu, astfel încât, chiar dacă valoarea petrolului ar fi rămas la fel, preţul carburanţilor tot ar fi crescut", ne-a declarat Claudiu Cazacu, analist la casa de brokeraj X-Trade Brokers. Potrivit acestuia, tendinţa de scumpire a carburanţilor va continua pe termen scurt, deoarece petrolul se află pe un trend ascendent.
În staţiile Petrom, cel mai mic preţ al benzinei este de 4,82 lei/litru, pentru sortimentul Premium fără Plumb 95. Asta după ce compania a aplicat două scumpiri consecutive de câte 7 bani/litru, pe 3 şi pe 7 decembrie.
În staţiile Rompetrol, însă, cea mai ieftină benzină, Efix 95, costă deja 4,98 lei/litru, majorările fiind aplicate pe 4 şi 7 decembrie. La Lukoil, un litru de Electroluk 95 costă 4,91 lei.
Acestea sunt preţurile de referinţă, în staţii variind cu plus/ minus 5%.
La motorină, Petrom a majorat de trei ori preţurile de la începutul lunii, ultima dată ieri, cu 5 bani pe litru. Astfel, cel mai ieftin sortiment costă acum 4,71 lei/litru. Companiile petroliere susţin că preţurile carburanţilor se bazează pe creşterea cotaţiilor internaţionale ale carburanţilor, de precierea leului în raport cu dolarul, dar sunt influenţate şi de competiţia de pe piaţă.
Pe de altă parte, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, declara acum o lună că nu înţelege mecanismul din spatele scumpirilor. "Nu prea înţelegem logica mişcarii la preţurile combustibililor interni, de ce depinde", a afirmat Isărescu.
El a adăugat că producătorii au crescut preţurile şi atunci când leul s-a întărit semnificativ faţă de dolar, iar cotaţiile petrolului nu justificau aceste evoluţii. Consiliul Concurenţei a deschis încă din 2005 o investigaţie pe piaţa de carburanţi, nici acum finalizată.
Ţiţeiul, la cotaţie-record în ultimii doi ani
Preţurile carburanţilor le depăşesc acum cu mult pe cele înregistrate în vara lui 2008, când petrolul atingea cotaţia-record de 147,5 dolari/baril. Pe de altă parte, nivelul actual de circa 89 dolari pe baril este cel mai mare înregistrat în ultimii doi ani de criză.
Totuşi, faţă de începutul anului trecut, preţul mediu al benzinei comercializate în România a crescut cu peste 45%, potrivit calculelor EVZ pe baza datelor Comisiei Europene. Dacă ne raportăm la preţurile cu taxe incluse, benzina comercializată în România este printre cele mai ieftine din UE, după Cipru şi Bulgaria.
În ceea ce priveşte nivelul fără taxe, atunci situaţia nu mai este la fel, situându-ne aproape de jumătatea clasamentului.
Impact la rafturi
Mai mult, în ianuarie anul viitor, accizele ar putea creşte din nou, cu 15 euro pe tona de benzină, respectiv cu 11 euro pe tona de motorină, ceea ce va duce la noi majorări. Şi transportatorii au protestat recent faţă de actualele preţuri la carburanţi, spunând că de la începutul anului s-au majorat cu peste 30%. Acest lucru va duce inevitabil, susţin aceştia, la majorări de preţuri la raft pentru toate produsele. Un rol l-au avut însă şi majorarea accizei, la 1 ianuarie 2010, şi a TVA, la 1 iulie. "Nu prea înţelegem logica mişcării la preţurile combustibililor interni. Variaţiile sunt mult prea mari şi nu le găsim explicaţii, decât că acţionează factori divergenţi." MUGUR ISĂRESCU, guvernatorul BNR