Investiţie europeană pentru captarea de CO2

Investiţie europeană pentru captarea de CO2

România va fi sprijinită, în 2011, de către Uniunea Europeană pentru derularea unui proiect privind captarea de dioxid de carbon, a declarat astăzi ministrul mediului Laszlo Borbely, cu ocazia unei vizite oficiale la fabrica de bere Tuborg din comuna Pantelimon, potrivit Agerpres.

"Captarea de CO2 este problema fiecărei ţări. România o să aibă anul viitor o investiţie care este sprijinită de Uniunea Europeană, de captare de CO2. Va fi o investiţie-pilot în care participă vreo patru ţări din Uniunea Europeană. Această reducere de emisii de CO2 este una dintre cele mai mari provocări pentru schimbările climatice pentru următoarea perioadă. Noi nu putem să ne angajăm că reducem cu 20% aceste emisii dacă nu facem investiţii de acest gen", a atenţionat Borbely. Oficialităţile de la Bucureşti au anunţat, la jumătatea lunii octombrie, că vor propune spre finanţarea Uniunii Europene un proiect-pilot demonstrativ de captare şi stocare a dioxidului de carbon din gazele de ardere emise de blocul energetic nr. 6 al termocentralei de la Turceni. Proiectul românesc, ce include realizarea unei instalaţii de captare de CO2 cu jumătate din costuri, ar urma să fie finanţat de către Bruxelles, investiţia ridicându-se la peste 500 milioane euro. Prin intermediul noului proiect trebuie să se reuşească stocarea şi captarea a cel puţin 85% din dioxidul de carbon produs de activitatea industrială în cauză.

Ne puteți urmări și pe Google News