Programul Rabla 2010 nu va fi prelungit după 31 ianuarie 2011

Programul Rabla 2010 nu va fi prelungit după 31 ianuarie 2011

Programul Rabla de anul acesta nu va fi prelungit şi după 31 ianuarie 2011, iar cei care încă au vouchere trebuie să se grăbească se le valorifice, a declarat, astăzi, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

"Dacă nu le vor valorifica până la 31 ianuarie, le vor pierde", a subliniat acesta. La începutul lunii trecute, ministrul a anunţat prelungirea programului pe acest an până în 31 ianuarie 2011. Această decizie a fost luată deoarece, pe piaţă, rămăseseră 31.000 de vouchere nefolosite pentru achiziţionarea de maşini noi. Valabilitatea acestor vouchere ar fi trebuit să expire pe 23 noiembrie. Programul Rabla 2010 se adresează, atât persoanelor fizice, cât şi companiilor, oferind posibilitatea achiziţionării unui autovehicul nou prin cumularea până la trei tichete valorice. Un tichet are valoarea de 3.800 lei, iar românii pot da maximum trei tichete (11.400 de lei) la achiziţionarea unei maşini noi. La sfârşitul lui noiembrie, Borbely, a declarat că intenţionează ca prin Programul Rabla 2011 să poată fi acordate câte patru tichete în loc de trei, de câte 3.000 de lei, pentru casarea maşinilor vechi, şi câte trei tichete în loc de unul, de câte 17.000 lei, pentru tractoare.

Ne puteți urmări și pe Google News