Oprescu despre evaluatorii independenţi: "nişte trişti care fac şi nu prea fac treabă"

Oprescu despre evaluatorii independenţi: "nişte trişti care fac şi nu prea fac treabă"

Edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, susţine că fonduriile UE sunt accesate cu dificultate din cauza birocraţiei, a evaluatorilor independeţi care nu îşi fac treaba şi din cauza dispariţiei unor acte.

Primarul general a prezentat o listă cu probleme identificate în accessarea fondurilor structurale, în cadrul conferinţei "Regio - de la plan la realizări - Bilanţ la trei ani în Regiunea Bucureşti-Ilfov". În principal, Oprescu  a acuzat birocraţia nejustificată, modul de lucru al evaluatorilor impuşi de Ministerul Dezvoltării şi profesionalismul experţilor. În plus, edilul-şef a făcut referire la birocraţia nejustificată spunând  "toţi avem o doză de paranoia în noi, dar trebuie să o controlăm. Dacă nu facem acest lucru, nu vom lua nici un sfert din fondurile europene". Acesta a dat ca exemplu elaborarea documentaţiei pentru reabilitarea Arcului de Triumf. În acest caz, municipalitatea se chinuie de trei ani să depună proiectul, dar, din cauză că nu au găsit actul de proprietate a monumentului, documentaţia nu este completă. "Demonstrarea proprietăţii sau a dreptului de administrare încă din prima etapă de evaluare a creat situaţii dificile, aproape imposibile. Caută Oprescule actul de proprietate al Arcului de Triumf. Aceeaşi situaţie va fi pentru Palatul Voievodal Curtea Veche", a spus Oprescu, menţionând că după ani întregi în care s-au cheltuit o mulţime de bani pe studii de fezabilitate acesta "încă arată ca un garaj". Şi reprezentantii Asociaţiei de Dezvoltare Bucuresti-Ilfov (ADR) au confirmat că demonstrarea dreptului de proprietate în faza de depunere a proiectului  este una din cauzele ritmului lent de depunere şi evaluare a proiectelor în această regiune. Evaluatorii Ministerului Dezvoltării "vin greu" "Aştia (nr. Ministerul Dezvoltării) ne furnizează nişte trişti care fac şi nu prea fac treaba ... şi nici nu sunt de specialitate. Îmi pare rău că vorbesc în lipsa lor", a spus Oprescu. La conferinţă nu a fost nici un reprezentant al Ministerului Dezvoltării, pentru aşi spune părerea. Acesta a arătat că Municipalitarea a depus în decembrie 2009 documentele necesare pentru finanţarea celor două monumente, in ianuarie 2010 am primit notificare că proiectele intră în evaluare tehnico-financiară şi "abia în aprilie 2010 am primit prima solicitare de clarificări deoarece nu au fost angajaţi evaluatorii de Ministerul Dezvoltării. Etapa de evaluae tehnico-financiara a fost finalizată în octombrie". Probleme ridicate de Sorin Oprescu:

  • Bucureştiul a fost încadrat greşit în categoria Centre urbane. Noi considerăm ca este anormal să nu fie inclus la categoria Poli naţionali de dezvoltare, prin încadrarea la centru urban Bucureştiul este tratat ca oricare alt oras cu 10.000 de locuitori
  • O piedică în calea procesului de evaluare este faptul ca ADR nu are dreptul să contracteze direct evaluatori independenţi asteptând repartiţiile de la Ministerul Dezvoltării
  • Neînţelegerea specificului lucrărilor de restaurare-conservare de către experţii evaluatori şi de experţii Agenţiei de Dezvoltare Regională

Soluţiile propuse de edilul-şef

  • Includerea Municipiului Bucureşti la categoria "Pol naţional de dezvoltare"
  • Demonstrarea dreptului de proprietate cu documente cadastrale să fie facută în etapa precontractuală

Ne puteți urmări și pe Google News