Steve Vai: "Muzica noii generaţii nu mă emoţionează"

Steve Vai: "Muzica noii generaţii nu mă emoţionează"

Când a venit pentru prima dată în România, în urmă cu 11 ani, chitaristul Steve Vai spune că a găsit o ţară cu mult diferită de ceea ce vede acum, un loc ce reprezenta pentru artiştii rock un teritoriu artistic aproape virgin. Mărturisirea a fost făcută ieri, în cadrul conferinţei de presă care precede cel de-al treilea concert al său în România.

Vai a fost fascinat dintotdeauna de compoziţia muzicală, fiind, de fapt, compozitor mult înainte de a începe să cânte la chitară. A creat mai multe tipuri de muzică orchestrală şi se consideră norocos că a avut ocazia ca, de-a lungul anilor, să-şi cânte muzica à la carte, cu tot cu orchestră.

Pentru că inspiraţia şi-o află în tot ce este frumos, artistul spune că pentru una dintre piesele sale de suflet, "Expanding the Universe", a avut în minte o grădină cu trandafiri, a cărei imagine a transpus-o în note. Piesa a fost compusă pentru Festivalul Steve Vai din Olanda, iar, pentru a o desăvârşi, a lucrat timp de trei luni şi jumătate, aproape 20 de ore pe zi.

În ceea ce priveşte contactul cu muzica românească şi existenţa unor influenţe balcanice în opera sa artistică, Steve Vai aminteşte de unul dintre proiectele sale, "Alive in an Ultra World" care este, în opinia luu, tocmai rodul unui astfel de contact.

"Am vrut să înregistrez un disc cu muzică live, însă nu doar atât, ci mi-am dorit să fac ceva diferit. Aşa a apărut pe piaţă acest proiect, pe care, iniţial l-am gândit ca fiind bazat pe muzică nouă şi veche cântată live. Însă nici acest lucru nu mi s-a părut neobişnuit şi, în cele din urmă, am rămas la muzica specifică diferitelor culturi. Mai ales că urchea mea de muzician îmi permite să aud toate tonalităţile şi instrumentele, pe care le filtrez la nivel mental şi le transform în acorduri rock".

Interacţiunea cu muzica fiecărei culturi este un lucru extraordinar şi tocmai de aceea nu a încetat să asculte sonorităţi tradiţionale japoneze, celtice şi chiar româneşti sau bulgare. Însă artistul şi-a dorit să meargă mai departe cu experienţa culturală şi să ajungă în acele ţări de a căror muzică s-a lăsat influenţat, demers care a adus un oarecare dezechilibru în trupă şi ale cărui efecte le resimte şi acum.

Noul val, prea "accelerat"

La 50 de ani de viaţă şi cu o carieră muzicală de aproape trei decenii, Steve Vai nu se încadrează în rândul artiştilor blazaţi. După cum însuşi mărturiseşte, contactul său cu noile curente din muzică este permanent şi totodată constructiv. Nu se dezice de tot ce este nou şi chiar analizează fenomenul, remarcând astfel ritmul "accelerat" de interpretare la care este tributară noua generaţie de muzicieni. "Apreciez ceea ce fac ei, dar eu caut în muzică acel echilibru între tehnica interpretativă şi sentimente".

"Gravităm în jurul acelor lucruri pe care le considerăm importante pentru viaţa noastră. Pentru unii muzica este importantă, pentru alţii ştiinţa, iar alţii consideră important sexul. Unii sunt "căutători", iar eu sunt unul dintre ei. Am încercat să-mi găsesc echilibrul spiritual, iar această stare de permanentă căutare este valabilă şi în ceea ce priveşte muzica", spune artistul. Absolvent al prestigioasei şcoli de muzică Berklee, din Boston, Vai mărturiseşte că este îndrăgostit de muzică şi că încearcă în permanenţă să o descopere şi mai ales să o înţeleagă, deşi, spune el, ceea ce cântă generaţia tânără "este frumos, dar nu te mişcă".

Realitatea fiecăruia...

Explicând în continuare locul pe care ştiinţa şi religia îl ocupă în muzica sa, Steve Vai spune că nu contează cu adevărat decât ceea ce e crezi, pentru că "numai ceea e crezi şi lucrurile în care crezi reprezintă realitatea ta". Toate lucrurile mistice despre care se tot vorbeşte acum nu reprezintă nimic altceva decât o distorsiune a realităţii, este el de părere.

Realitatea lui Vai nu a fost, cu siguranţă, aceeaşi cu a altor cântăreţi de rock. Chitaristul nu s-a aliniat tendinţelor şi nu a consumat droguri, singurul său drog fiind întâiul profesor de chitară, Joe Satriani. "Contrar a ceea ce cred sau spun alţii, ca să creezi trebuie să ai mintea limpede. De aceea eu nu îmi canalizez energia decât spre lucruri constructive. În viaţă trebuie să te disciplinezi, să cauţi starea mentală cea mai sănătoasă", este deviza artistului. Cu toate acestea, în perioada de afirmare, nu a ezitat să se poarte ca mai toţi colegii de breaslă. "Am fost nebun, m-am îmbrăcat ridicol, am fost un rock star", îşi aminteşte el de anii 80.

Steve Vai, chitaristul care s-a iniţiat cu Satriani şi s-a afirmat cu Whitesnake vine pentru a treia oară în România. În urmă cu un an, artistului i-a fost decernat, în cadrul festivalului "Cerbul de Aur", trofeul pentru întreaga carieră.

Spectacolul de anul acesta este unul special. Steve Vai urcă pe scena Sălii Polivalente alături de Evolution Tempo Orchestra, pentru un concert rock-simfonic pe care spune că l-a conceput special pentru noi. "Spectacolul este special creat pentru România, sunt notele mele scrise în partituri", ne-a declarat artistul.

Spectacolul este organizat de InMusica Events şi face parte din Festivalul International Music Contaminations, ediţia IV-a.

Ne puteți urmări și pe Google News