Elevii interesaţi să studieze într-una dintre ţările europene, pot afla care este oferta celor mai bune licee, mergând la World Education, pe 11 şi 12 decembrie.
Evenimentul se adresează familiilor cu copii între 10 şi 18 ani care îşi doresc să studieze peste hotare la licee din Marea Britanie cu sau fără taxă, Elveţia şi Germania. Aceştia pot afla şi despre un fond de burse ce totalizează 100 000 de lire sterline pentru liceul Chase Academy, cinci burse de studiu în cuantum de până la 50% din taxele totale oferite de Brooke House College, burse între 30 - 50% din taxele de şcolarizare pentru şcoli britanice, program accelerat de un an pentru învăţământul secundar în Marea Britanie.
Îşi vor prezenta oferta 17 licee, printre care Abbey DLD Group, Bellerbys College, Brooke House College, Caterham School, CATS Cambridge & CATS Canterbury, Chase Academy, D`Overbroeck`s College Oxford, Kent College, Newbury Hall din Marea Britanie, Aiglon College, Brillantmont International School, College Champittet, Institut auf dem Rosenberg, Leysin American School in Switzerland, Lyceum Alpinum Zuoz, TASIS, The American School in Switzerland şi liceul german Schule Schloss Salem din Elveţia.
În Marea Britanie există posibilitatea de a studia şi în liceele de stat, unde nu se plătesc taxe de studii, ci numai costurile de cazare în campusul şcolii sau în familii gazdă, ceea ce înseamnă reducerea taxelor totale cu până la 50%, de la 25.000 de lire, cât ar costa la un liceu privat, la 13.000.