Trei sateliţi ruseşti, care erau trimişi pe orbită pentru a completa sistemul de navigaţie Glonass, echivalentul americanului GPS, au ieşit azi de pe curs şi au căzut în Oceanul Pacific, nu departe de Insulele Hawaii, potrivit Ria Novosti.
După toate probabilităţile, după lansarea sa de pe cosmodromul Baikonur, duminică dimineaţa, de către o rachetă Proton-M, "blocul propulsor cu sateliţii a căzut în Pacific, în zona insulelor Hawaii", a menţionat o sursă din sectorul spaţial.
Un purtător de cuvânt al agenţiei spaţiale ruseşti a admis pentru Reuters că sateliţii au deviat de la curs, provocând "o situaţie neprevăzută", dar a evitat să confirme prăbuşirea echipamentelor în Pacific.
Rusia a cheltuit echivalentul a circa 2 miliarde de dolari în ultimii 10 ani pentru realizarea sistemului Glonass, constând în 24 de sateliţi plus alţii de rezervă, care ar urma să devină complet operaţional la finele lui ianuarie anul viitor.