Urmaşii dacilor liberi nu au loc nici măcar în DEX. În dicţionar, explicaţia cuvântului momârlan este: "Om prost, necioplit, bădăran". Foştii "jieni" îşi îngroapă şi astăzi morţii în fundul curţii.

Nu se ştie exact câţi sunt. Undeva între 10.000 şi 20.000 de suflete, pentru că la recensământ etnia lor nu figura pe formulare. Sunt oameni aspri, de munte, care nu pierd timpul. Sunt oieri de când se ştiu şi spun despre ei că sunt urmaşii dacilor liberi. Nu vorbesc mult şi atunci când au hotărât ceva nu o mai dau la-ntors.

Până de curând, nimeni nu izbutea să se înrudească cu ei şi nici ei nu-şi părăseau familiile sau satul natal. O tradiţie stranie le porunceşte băştinaşilor de la poalele versantului nordic al Parângului să-şi îngroape morţii în ograda casei, nu în cimitir.

Străinilor care au venit să muncească în Valea Jiului acum 150 de ani le-au spus "barabe" şi, tot atunci, le-a fost schimbată şi lor denumirea. Din jieni au devenit momârlani. Ei trăiesc în lumea lor tainică, plină de legende, superstiţii şi tradiţii milenare. Oficial, însă, ei nu există.

"Maradvany" şi "Barabele"

"Populaţia din Valea Jiului a fost denumită iniţial «jieni», de către «poenarii » din Poiana Sibiului. Momârlani ni se zice cam de pe la 1840, când a început exploatarea cărbunelui, la Petrila", explică stomatologul momârlan Mitu Gălăţan -Jieţ.

Doctorul de 70 de ani s-a convertit, după ce a ieşit la pensie, în etnolog amator şi a publicat deja cinci cărţi depre istoria şi tradiţiile grupului etnic căruia îi aparţine. "«Momârlan» provine din maghiarul «maradvany», care înseamnă «rămăşiţă» sau oameni de vatră. Adică rămăşiţe ale daco-romanilor!", se mândreşte etnolgul.

La rândul lor, momârlanii i-au poreclit pe nou-veniţi "barabe", adică oameni fără ţară, venetici. "La 1840 erau în jur de 10.000 de jieni. Astăzi nu se ştie câţi momârlani mai sunt, dar numai în estul Văii Jiului suntem cam 12.000. În satele din vest mai sunt, cred, 7.000-8.000. Nu există un recensământ."

Momârlan nu înseamă bădăran!

Poate cea mai cunoscută personalitate provenită dintre momârlani e cântăreaţa de muzică populară Elena Merişoreanu, care s-a născut la Paroşeni. Puţini dintre ei au studii superioare şi, chiar dacă au devenit intelectuali, majoritatea s-au întors acasă. O excepţie a reprezentat-o fostul decan al Facultăţii de Chimie din Bu cu reşti, Dumitru D. Negoiu.

Un exemplu de momârlan cu studii întors la vatră e chiar doctorul Mitu Jieţ: "Sunt primul medic momârlan şi prima generaţie în pantofi!". Etnologul amator are un "of": "În prima ediţie a DEX-ului lui Lazăr Şăineanu, din 1896, momârlanul era definit ca un bădăran, mârlan, ţopârlan şi, la punctul 2, ca un joc de copii. Toate dicţionarele care au urmat au preluat această explicaţie fără să mai adauge şi faptul că există un grup etnic cu acest nume! Spre exemplu, numai în Petrila jumătate sunt momârlani...".

"Gomilele" sau "oamenii de piatră"

Despre momârlani a circulat o legendă cum că unii dintre ei ar fi locuit în peşteri sau case săpate în pământ, asemenea troglodiţilor. "Fals!", zice doctorul Gălăţan: "La munte, în zonele alpine înalte, unde păstoreau «sterparii», ciobanii de oi sterpe, erau aşa-numitele «cotroane », bordeie din piatră acoperite cu lespezi de pietre sau coajă de copac". Ceilalţi ciobani de oi cu lapte se numesc "mârzărari", iar mioarele "mârzări".

O altă asociere stranie cu etnia momârlănească sunt celebrele "momâi" care împânzesc dealurile şi munţii ce împresoară Valea Jiului. Seamănă cu movilele de pietre pe care le ridică tibetanii în Hymalaia şi unii spun că ar exista de pe timpul dacilor. O datare exactă nu se poate face, dar cert este, spune Mitu Gălăţan, că: "Momâile, gomilele sau «oamenii de piatră» sunt nişte ridicături de pământ sau pietre care stabilesc graniţele fie între munţi, fie între locurile de păşunat! Momârlanii au pus piatră pe piatră 2.000 de ani ca să le iasă momâile. Nu se poate înţelege deodată cultura lor!".

Termopanele i-au cucerit şi pe dacii liberi

Momârlanii sunt orgolioşi şi ambiţioşi. Au fost închistaţi. O comunitate închisă. Acum 100 de ani, nici între sate nu existau căsătorii. Sunt credincioşi ortodocşi de când se ştiu. Mai nou, au apărut secte care au racolat adepţi: penticostali, baptişti, adventişti şi iehovişti. Momârlanii le spun, generic, la toţi, pocăiţi.

În Jieţ, sat 100% momârlănesc, cu 800 de suflete, împrăştiate în vreo 300 de gospodării, casele tradiţionale din bârne de lemn şi piatră au început să capete termopane la ferestre. Odăile, până nu de mult vopsite la unison în "vineţiu", au acum zugrăveli în culori vii. Blugii au luat locul cioarecilor şi cizmele de cauciuc au trimis în istorie opincile sau bocancii grei din piele. Până nu de mult, o nuntă era de neconceput fără straie populare. "Mai mult, la «nedeie », de Paşti şi de Crăciun, se mai îmbracă oamenii în costume tradiţionale. Mai rar şi la nunţi", oftează Mitu Gălăţan.

Vornicul Preda şi zeama de oaie

Momârlanul Ionică Preda are 52 de ani şi a fost electrician de mină, acum pensionar. E vornic sau staroste la nunţi. El e, practic, şeful nunţilor din Jieţ. Strigă "cinstorile", adică darurile, şi ţine desfăşurătorul nunţii de când se ia mireasa de acasă până a doua zi dimineaţa, când se sparge nunta. "Dacă ar fi să mă nasc de-o mie de ori, tot momârlan aş vrea să fiu!", se umflă în pene nea Ionică în timp ce umple nişte ţoiuri cu o ţuică galbenă de veche ce e şi scoate de la sertar poze cu el în cizme, cioareci, pălărie şi pătureică de vornic momârlan: "Vornicului e scutit de dar!".

"La pomeni şi nedei gătesc obligatoriu bărbaţii. La nunţi se mai bagă şi femeile. La pomană, specific este păsatul de dulce, cu brânză sau de post. Mai e şi «zeama de oaie», o ciorbă grasă de oaie fiartă la cazan, afară, cu zarzavaturi, neacrită şi dreasă cu rântaş. Nu lipseşte balmoşul cu derivaţiile lui", turuie, vesel, starostele nunţilor momârlăneşti.

DACI LIBERI

Straie populare mai au momârlanii din Valea Jiului pe acasă, dar vechi, că nu mai are cine să coasă altele noi. În rest, nu s-au schimbat multe în ultimii 2.000 de ani. Transhumanţa încă mai există

Jieţ, Cimpa, Malea, Popi, Dobreşti, Livezeni, Tirici şi Răscoala sunt toate sate pure de momârlani. "Cimpu, Taia şi Jieţ / Se urcară p-un coteţ / Coteţu' se răsturnă / Şi Jieţu' câştigă!", recită Ionică Predă o strofă ce se spune la "Nedeiele Paştilor". Şi el, şi Mitu Gălăţăn spun că, totuşi, cea mai originală tradiţie e "Colindul Piţărăilor", din Ajunul Crăciunului. "La colind participă tot satul, de la copii la bătrâni, cu steaguri înalte cu o policromie deosebită. Se merge pe la toate casele, se colindă, se dau daruri şi, la sfârşit, gazda pleacă cu colindătorii. Când se termină de colindat şi ultima casă, tot satul participă la o petrecere colectivă!", încearcă să rezume evenimentul stomatologul din Jieţ.

Un alt obicei bizar e acela de-aşi înhuma morţii în bătătura casei. Aproape că nu e casă care să nu aibă măcar o cruce în apropiere. La întrebarea dacă e legal obiceiul, etnologul zâmbeşte: "E tolerat tacit de preot şi autorităţi. E o tradiţie veche. Semnificaţiile ar fi că decedatul nici mort nu-şi părăseşte pământul şi că spiritul său să vegheze de aproape asupra urmaşilor săi".

Momârlanii au dat cioarecii pe blugi

Petru Gălăţăn are 40 de ani şi e şi el, în timpul liber, electrician la mină. Că-n rest trudeşte în gospodărie alături de nevastăsa Ileana. De 20 de ani n-a mai îmbrăcat portul popular: "De avut îl am, da' nu mă mai încape de burtă". "Echipamentul" momârlănesc complet se compune din cizme sau opinci, pălărie mică şi rotundă sau căciulă de astrahan, în funcţie de vreme, cioareci, cămaşă, brâu, vestă şi căput, adică un surtuc fără mâneci. "Te duce la douăj' de milioane, da' n-are cin' să-l mai coasă...", suspină Petre.

"Grav e că nu se mai străduiesc femeile să le înveţe pe fete să coasă!", îl completează Mitu Gălăţan. Nevasta lui Petre e conservatoare. Când sunt acasă, cele două fete, Petronela, de 17 ani, şi Andreea, de 14 ani, se îmbracă ca nişte momârlance adevărate. Tatăl lu' Petre, nea Ion, are 84 de ani şi arată ca un tarabostes de-al lui Decebal. "Mai merg io cu fetele, da' numa' la pădure!", râde moşul.

La serviciu, momârlanii se odihnesc

Bunicul familiei e electrician pensionar. Etnologul ţine să dezlege misterul electricienilor-momârlani: "Momârlanii au avut o reticenţă să se angajeze la mină. După ce au văzut avantajele: leafă bună, pensionare rapidă… s-au angajat. Da' au fost isteţi. S-au dus la munci uşoare care să le permită să se ocupe şi de gospodărie". "La muncă ne odihnim!", recunoaşte Petrică.

Tocmai ce-a dovedit de umplut păhărelele cu ţuiculiţă, că tanti Ileana trânteşte în mijlocul mesei o mămăligă cu diametrul de juma' de metru, un disc de brânză identic şi o strachină cu "sloi de oaie" fierbinte, un fel de carne la garniţă, sau "la găleată", cum se face prin alte părţi, dar din oaie şi cu seu, nu cu porc şi cu untură. Mâncare grea, dar numai bună pentru un bărbat care a spart lemne, a dat la porci, a mânat oile şi te miri ce a mai făcut toată ziua în bătătură.

Cioban "pârât" cu 30 de mioare

Petronela şi Andreea, îmbrăcate ca nişte momârlance adevărate ce sunt, îşi fac de lucru cu cele cinci ţurcane din ogradă. Le mănâncă oile porumb din palmă de frumoase ce sunt. "Celelalte 30 sunt în transhumanţă, la ţară, la Haţeg. Se întorc numa' de Crăciun!", îşi dă importanţă cea mare.

În Cimpa, alt sat momârlănesc, Dumitru Birău, zis Mitu, de 51 de ani, şi el, cum altfel, tot fost electrician la o pompă de mină, se învârte printre cele opt mioare ale sale. "La munte mai am 22, da' tot cioban pârât rămân cu atâtea oi ţurcane...", se tânguieşte omul. Alături, vară-său, Pătru Birău, fost pădurar, pensionat pe motiv de hepatita C, se învârte pe lângă un cazan de ţuică: "Ce să facem, că de lucrat nu mai lucră nimenea în ţara asta!".

"Dacă omori de Înviere, nu te prinde nimenea!"

Intelectualul familiei Birău din Cimpa e un alt Petre. Are 44 de ani, s-a pocăit şi e profesor de desen la Liceul "Brâncuşi", din Petrila. E şi pictor. A început cu pictura naivă şi acum se consideră avangardist. Zice că pe momârlani nu-i bine să-i superi: "Pe frate-meu l-a omorât unu', după un scandal momârlănesc cu terenuri. Eu m-am născut după doi ani, da' ştiu povestea... Se spunea, la noi, că dacă omori în Noaptea de Înviere nu te descoperă nimenea. L-au găsit şi a murit în închisoare! Era tot momârlan! Se mai tăiau între ei momârlanii! Din nimicuri, din grandomanie...", intră în detalii profesorul de desen.

N-ar pleca la oraş pentru nimic în lume: "Îmi place să cresc animale. Cred că satul fără animale, fără găini, oi, cai, vaci... nu mai e sat!". Omul vrea mult de la el. Dar tot un pictor naiv rămâne. Primul pictor momârlan.

REŢETĂ TRADIŢIONALĂ

"Sloi de oaie" momârlănesc

Sloiul se face toamna, din carne de oaie stearpă sau berbec. Carnea se taie în bucăţi potrivite şi se pune la fiert în seul propriu. Nu se pun plămânii sau oasele mari, care ar înmuia compoziţia. De obicei se folosesc două oi, una grasă şi una slabă. Carnea scade foarte mult, într-un final, dintr-o singură oaie rezultând 10 sau 12 litri de sloi. Dacă grăsimea nu e suficientă, se poate adăuga untură de porc. La jumătatea fierberii se adaugă sare.

Când se desprinde carnea de pe os, se adaugă ceapă tocată mărunt, puţin usturoi, foi de dafin şi piper. Oasele se pot scoate sau nu, după gust.

Compoziţia rezultată se toarnă, tradiţional, în vase mici de lemn sau, mai nou, în oale smălţuite sau chiar caserole de plastic. Se are în vedere, ca la piftia de porc, să nu se formeze goluri de aer, iar grăsimea să acopere întreaga carne şi s-o împiedice să se altereze.

Sloiul se păstrează în încăperi reci sau în beciuri. Se poate depozita şi în frigider. Înainte de a fi servit, sloiul se porţionează cu cuţitul şi se încălzeşte. Se consumă cu mămăligă caldă şi brânză de oaie frământată.