Wikileaks ne-a rezervat o serie de surprize. În timp ce diplomaţii din întreaga lume încearcă să aplaneze valul proaspăt de tensiuni, iscat de sutele de mii de depeşe, analize şi comentarii confidenţiale ori secrete ajunse - prin Wikileaks - bun public, evaluarea dezvăluirilor abia începe.
În cazul lui Mark Gitenstein, ambasadorul american la Bucureşti, ofensiva de baraj diplomatică a survenit încă înainte de momentul compromiţător în care aprecierile nu tocmai măgulitoare la adresa unor demnitari români să ajungă de notorietate. Gitenstein a declarat că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre documentele publicate de Wikileaks care, potrivit aprecierii lui, "n-ar fi de natură să afecteze relaţiile româno-americane". El, unul, n-ar fi îngrijorat şi nu ar crede că preşedintele ar fi îngrijorat, întrucât "avem o relaţie foarte profundă şi personală nu numai eu şi cu preşedintele, dar şi Statele Unite cu România, care nu are nimic de a face cu nişte lucruri de ambasadă". Citiţi mai multe pe Deutsche Welle.