Unele au fost lansate, altele urmează să ajungă pe piaţă abia anul viitor, în primele luni.
Deşi nu sunt la fel de cunoscute ca primele gadgeturi de acest gen care au intrat în piaţa mondială, producătorii lor sunt hotărâţi să profite de noul trend care ia faţa laptopurilor. La începutul lor, o bună parte din tablet PC-uri foloseau drept sistem de operare Androidul, acum se pare că Windows 7 câştigă tot mai mult teren pe segmentul MID. Utilitatea lor este considerată a fi mult mai crescută având în vedere că majoritatea programelor folosite de utilizatorii hi-tech sunt compatibile cu programul Microsoft.
Preţurile sunt ceva mai crescute decât ale celor care au apărut prima oară. Spre exemplu, dacă iPad-ul costă până la 800 de dolari cea mai scumpă variantă, tablet PC-urile ajung şi la preţuri de trei ori mai mari. Evident, diferenţele dintre ele şi iPad sunt considerabile, începând chiar de la capacitatea de stocare şi până la puterea procesorului. Din cele prezentate mai jos doar unul dintre aceste tablet PC-uri a ajuns deja în România. Este considerat o replică a iPadului, dar mult mai puternică.
FUJITSU
Un gadget cu stil din gama Stylistic
Acum două luni şi Fujitsu a anunţat oficial lansarea unui tablet PC din seria Stylistic, este vorba despre ST6012. Gadget-ul funcţionează cu un procesor Intel Core 2 Duo de 1.4 GHz. Dacă până acum s-a considerat că un gadget din această categorie este destul de mare la 10.1 inchi, acesta are un ecran WVGA cu touchscreen de mărime de 12.1 inchi (aproximativ 35 cm). În plus, vine şi cu o cameră de 1.3 MP în spatele unităţii.
La conectivitate, include WIFI şi Blutooth. RAM-ul poate ajunge până la 4 GB, dar în variantele de vânzare le veţi găsi cu 1 sau 2 GB. Capacitatea standard pentru hard disk este de 80 GB şi poate fi upgradat până la 320 GB sau poate fi înlocuit cu un SSD de maxim 64 GB. La stocare, acest gadget depăşeşte iPad-ul de cinci ori.
Deşi nu are o tastatura fizică, greutatea gadgetului este una destul de mare, ajungând la 1,6 kg. Putem spune că este la fel de greu precum un laptop. Preţul nu este unul de neglijat, în SUA fiind cuprins între 2.000 şi 2.580 de dolari, în funcţie de varinta dorită. <object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/G5QRG7nvcqQ?fs=1&hl=en_GB"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/G5QRG7nvcqQ?fs=1&hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object> ARCHOS
Archos 9 preferă sistemul lui Gates
Deşi cei de la Archos par mai mult axaţi pe fabricarea de tablet- uri care folosesc ca sistem de operare Android-ul, au scos şi un gadget care rulează cu Windows 7. Este vorba de Archos 9, un device destul de micuţ şi prezentabil. Mărimea ecranului tactil este de 8.9 inchi (1024x600).
Procesorul este un Intel Atom Z515 care "aleargă" la o frecvenţă de 1.2 GHz. RAM-ul nu depăşeşte 1 GB DDR 2. Aparatul suportă şi video HD. Camera video este un de 1.3 MP şi un port USB 2.0. Are şi un microfon integrat care va ajuta foarte mult discuţiile video. Viaţa bateriei are o autonomie de până la 5 ore.
Greutatea gadgetului nu depăşeşte 800 de grame. Iar grosimea nu trece de 15 milimetri. Ca design, acesta are mai toate butoanele aşezate pe lateralul ecranului. Capacitatea lui de stocare este de 60 GB. Tot pentru audio are şi o ieşire de 3.5 mm.
<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/OMZvweVrHF8?fs=1&hl=en_GB"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/OMZvweVrHF8?fs=1&hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>
HEWLETT-PACKARD
Slate 500 - secretul a fost descoperit
Deşi cei de la HP doreau să ţină la secret specificaţiile despre noul tablet PC, informaţiile "sau scurs" pe internet mai mult sau mai puţin voit. Astfel că datele care au ajuns în www au trebuit confirmate de HP. Până acum, din cele pe care noi le-am prezentat aceasta are procesorul care funcţionează la cea mai mare frecvenţă: 1.86 GHz. Procesorul este un Intel Atom Z540.
La diagonală nu stă la fel de bine ca restul dacă ar fi să ne luam după mărime, acesta având doar 8.9 inchi şi o rezoluţie de 1024x600 pixeli. În cei aproape 800 de dolari pe care americanii îi plătesc pentru acest gadget mai este "împachetat" un SSD de 64 GB şi vreo 2 GB de RAM.
Dacă celelalte tablet PC-uri vin cu Windows 7 Starter, aceasta are pe ea echipamentul Professional. Mai are şi două camere, cea din faţă este una VGA, în timp ce dispozitivul din spate este de 3 megapixeli. La capitolul video aceasta are un accelerator HD pentru filmele de 1080 p.
<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/7xX-B2wG1e4?fs=1&hl=en_GB"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/7xX-B2wG1e4?fs=1&hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>
LG
E-Note H1000B - complex ca numele
Nici cei de la LG nu au stat prea mult pe gânduri şi au profitat şi ei de succesul pe care l-au înregistrat gadgeturile din categoria MID, lansând E-Note. Este vorba despre un tablet PC de 10.1 inchi care foloseşte Windows 7 Starter ca sistem de operare. Mulţi consideră acest gadget ca fiind cel mai apropiat concurent al jucăriei de la HP. Slate 500. E-Note funcţionează cu un procesor Intel Atom Z530, la o frecvenţă de 1.6 GHz.
Capacitatea RAM-ului nu depăşeşte în cazul ei mai mult de 1GB, iar la stocare aceasta are un SSD de 16 GB. Aparatul mai are şi două porturi USB 2.0, un card reader SD dar şi suport pentru WIFI şi Blutooth 3.0.
Bateria sa este una formată din patru celule. În cei 850 de dolari, preţul cerut în SUA, e inclus şi un router WiMax.
ACER
Anonimul - prezentat la NY, în umbra Iconia
Acer este o altă companie care a lansat un tablet PC ce rulează cu sistemul de operare Windows 7. Acesta are un display de 10.1 inchi. Avantajul gadgetului este că vine cu un "docking station" care ajută la ataşarea unei tastaturi full-size. Cu toate acestea, ecranul este unul tactil, HD.
Tablet PC-ul se mai laudă cu două camere, ambele de 1.3 MP, evident una în spate, iar cealaltă situată frontal. Ceea ce a devenit deja obişnuit la capitolul conectare nu poate lipsi nici acestui device - Wi-FI şi 3G. Are şi un port HDMI. Deocamdată producătorul nu a specificat prea multe despre versiunile în care va veni acesta, astfel că la prezentare s-a demonstrat pe un gadget de culoare neagră.
Cântăreşte mai puţin de un kilogram. Chiar dacă este relativ subţire, 15 mm, nu ştim ce succes va avea, având în vedere că Acer deja a scos la înaintare Iconia, un alt tablet PC care foloseşte Android ca sistem de operare. Potrivit informaţiilor furnizate de producător, ar putea apărea pe piaţă de-abia în februarie 2011.
Iconia - starul Acer
Iconia reprezintă un concept nou de tablet PC care combină atuurile unui model de 14 inchi dual screen cu funcţiile multitouch intuitive care permit utilizatorului să-şi folosească toate degetele atunci când navighează pe acesta.
<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/yUPRpktdnEw?fs=1&hl=en_GB"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/yUPRpktdnEw?fs=1&hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>
"BATE CU UŞURINŢĂ IPAD"
ProPad - de vânzare în România Acest gadget se găseşte deja în România, la ora actuală fiind chiar singurul din toate cele prezentate în aceste pagini. Este considerat o replică destul de bună a iPad-ului, având în vedere că site-ul pe care l-am găsit este chiar www.ipads.ro. Preţul în schimb nu prea corespunde cu cel al unei replici, acesta fiind de 4.200 de lei, chiar mai scump decât produsul celor de la Apple. În prezentare se spune despre aceasta că suportă HD şi chiar 3D.
Memoria RAM a acestui gadget este de 1 GB DDR2. În schimb capacitatea de stocare este de doar 16 GB pentru că foloseşte un SSD. Memoria lui se poate mări cu ajutorul unui card TFT. Mărimea ecranului este de 9,7 inchi, iar rezoluţia este de 1024x768 pixeli. Greutatea acestuia depăşeşte cu puţin 700 de grame.
Spre deosebire de restul gadgeturilor din categoria sa, are 4 USB -uri 2.0. În descrierea de prezentare se spune că bate cu uşurinţă iPad-ul. Tot pe site-ul mai sus menţionat puteţi găsi o serie de gadgeturi create de firme cel mai probabil chinezeşti. Gadgeturile afişate au preţuri cu pornire chiar de la 400 de lei însă, după cum spun şi vendorii, odată cu acest preţ vin şi anumite "neajunsuri".