Campanie împotriva violenţei domestice

Campanie împotriva violenţei domestice

Fundaţia Sensiblu organizează în perioada 25 noiembrie-10 decembrie cea de-a VII-a ediţie a campaniei "V-days-16 zile de activism împotriva violenţei domestice".

În cadrul campaniei vor putea fi urmărite pe site-ul www.nuepoveste.ro poveştile unor femei maltratate (cele mai frecvente victime ale violenţei în familie), care au reuşit însă să-şi construiască o viaţă normală, departe de agresor. În plus, femeile sunt educate cum să recunoască din timp semnele unui partener violent, dar şi care sunt paşii de urmat pentru a lupta cu violenţa (legislaţie, adăposturi etc). Astăzi, la ora 19.00, Fundaţia organizaeză o seară de veghe cu candele pentru femeile care şi-au pierdut viaţa în urma violenţei familiale, în faţa clădirii City Business Center (Nerva Train, nr.3).

8 femei din Bucureşti au fost ucise de un membru al familiei în 2009 Anul acesta, tema campaniei va fi violenţa emoţională, considerată mai traumatizantă decât cea fizică. "Deciziile acestor femei pot părea surprinzătoare pentru noi, cei care privim de afară. Ele nu mai au repere clare, nu mai au aceeaşi percepţie a realităţii şi a sinelui. Acestea se privesc într-o oglindă care deformează, imagine deformată pe care el i-a creat-o. Încercăm , prin campania din acest an să arătăm această realitate deformată, pentru a forţa publicul să nu mai gândească în clişee: "e vina ei pentru că stă cu el", spune Cristina Horia, Director Executiv al Fundaţiei Sensiblu.

În primele zece luni ale anului acesta, au fost înregistrate în Capitală peste 400 de cazuri de violenţă în familie, comparativ cu doar 44 înregistrate anul trecut. În Bucureşti, de la începutul anului până în prezent , opt femei au fost ucise de către un membru al familiei, potrivit statisticilor Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Datele oficiale sunt mult mai optimiste decât cele neoficiale. "Nu putem avea o statistică clară din două motive: femeile agresate fie nu depun plângere la poliţie, fie şi-o retrag în scurt timp. În aceste cazuri, vinovaţii nu sunt pedepsiţi sau sunt prea puţin pedepsiţi: agresorul este amendat, amendă care se plăteşte din bugetul comun al familiei, cu siguranţă un alt motiv de ceartă. Este puţin probabil să fie condamnaţi de instanţă", atrage atenţia Ileana Bogatinoiu, comisar sociolog Serviciul Prevenire din cadrul Directiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. 4 cazuri de violenţă la 24 de ore în România Nici situaţia la nivelul ţării nu arată mai optimist: din ianuarie până în octombrie anul acesta au fost denunţate, în medie, patru cazuri de violenţă domestică la fiecare 24 de ore, ceea ce înseamnă peste 1300 de persoane, dintre care 100 au fost decese.  În perioada 2004-2009, s-au înregistrat aproximativ 60.000 de cazuri de violenţă în familie, din care aproape 800 au dus la decesul victimei, aşa cum arată un raport al Agentiei Naţionale pentru Protecţia Familiei. Dacă până acum nici legislaţia un era favorabilă, Legea Violenţei Domestice (217), în forma actualizată, prevede ca agresorul să fie scos din casă, nu victima, iar împotriva acestuia să se emită ordin de protecţie, care să îi interzică să se mai apropie de victimă. AJUTOR Servicii de asistenţă juridică şi de reprezentare juridică În primele zece luni ale acestui an, 89 de femei şi 75 de copii au primit adăpost şi au fost consiliaţi în cadrul programului "Casa Blu". Majoritatea persoanelor asistate au vârste cuprinse între 31-40 de ani (31,7%), provin din Bucureşti (80,89%) şi au o pregătire medie (25,3%). Agresorul a fost în majoritatea cazurilor soţul (60%) sau concubinul (în 28% dintre cazuri). Până acum, Casa Blu a deschis uşa pentru 3500 de femei şi copii agresaţi în medial familial şi le-au oferit consiliere psiho-socială şi asistenţă juridică şi de reprezentare în instanţă. Oricine se confruntă cu o situaţie de violenţă în familie poate contacta Centrul de Consliere Fundaţia Sensiblu (număr de telefon 021 311 46 36, site www.fundaţiasensiblu.ro)

Ne puteți urmări și pe Google News