Alegeri în PDL Bucureşti. Udrea în ochii colegilor - "soarele PDL", "Kill Bill", "pe bune şi pe valoare"
- Adam Popescu
- 21 noiembrie 2010, 19:44
Peste 1.000 de delegaţi, între care lideri ai partidului precum Adriean Videanu, Vasile Blaga, Liviu Negoiţă, Anca Boagiu, Valeriu Stoica s-au strâns astăzi la Palatul Parlamentului pentru alegerile interne la PDL Bucureşti, la care Elena Udrea a fost singurul candidat la şefia filialei. Colegii de partid ai ministrului dezvoltării s-au întrecut în laude la adresa sa, validându-i practic noua funcţie chiar îniante ca buletinele de vot să ajungă în urne.
La Convenţia celei mai mari filiale ale PDL participă toată "spuma"democrat-liberală de la premierul Emil Boc la vicepreşedinţi ca Ioan Oltean, George Scripcaru, Gheorghe Flutur, Florin Popescu, Raluca Turcan, Cristian Boureanu, la preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, la miniştrii Teodor Baconschi, Gheorghe Ialomiţianu, Daniel Funeriu şi Valeriu Tabără sau la europarlamentarii Cristian Preda şi Elena Băsescu. Printre primii au ajuns şi doi dintre liderii UNPR, ministrul Gabriel Oprea şi candidatul la Primăria Capitalei pentru 2012, Neculai Onţanu, invitaţi în premieră la alegerile interne ale unui alt partid politic. Oprea: "Elena Udrea e competentă. V-o spune un om care n-o laudă nici pe maică-sa, dacă nu merită"
De altfel primul care a luat cuvântul în Congresul PDL Bucureşti, Oprea a urcat-o din start pe Elena Udrea pe piedestalul liderului "competent, tânăr, cu viziune şi cu energie". "Faptul că doamna Elena Udrea candidează e cea mai vie dovadă a curajului şi a responsabilităţii în politică. Este printre cei mai serioşi, cei mai eficienţi, cei mai muncitori oameni pe care i-am întâlnit, îndiferent ce s-ar scrie în ziare. Ascensiunea sa politică nu s-a bazat doar pe vorbe, ci şi pe fapte. V-o spune un om care n-o laudă nici pe maică-sa dacă nu merită. Alegerea sa va reprezenta un pas spre reformă şi un pas înainte pentru Bucureşti. O susţin cu toată credinţa în ceea ce şi-a propus", a spus Oprea. Validarea sa chiar înainte de alegerile propriu-zise a emoţionat-o pe Elena Udrea: "Aş candida la fiecare şase luni ca să aud atâtea lucruri bune spune desptre activitatea mea!" Oltean: Cu Udrea, filiala va redeveni soarele PDL În laude la adresa ministrului s-au întrecut şi colegii de partid. Primul la metafore în PDL - Ioan Oltean - vede deja filiala sub Elena Udrea ca fiind "soarele PDL". "Soarele răsare de mult timp pentru întreaga Românie de la Bucureşti. A fost un timp când a răsărit şi pentru PDL tot de la Bucureşti. E timpul să răsară din nou. Sunt sigur că prin alegerea noului preşedinte organizaţia va redeveni soarele PDL. Să dea Dumnezeu să fim întotdeauna la guvernare şi întotdeauna cei mai buni!", a entuziasmat Oltean sala.
Florin Popescu, şeful CJ Dâmboviţa, s-a arătat convins că noua echipă "va câştiga pentru PDL Bucureşti", iar Raluca Turcan că Elena Udrea "poate fi un veritabil Kill Bill al politicii româneşti". "Are forţă, are energie, are curaj şi cu cât mai grele vor fi luptele electorale cu atât mai mari vor fi şansele ca Elena să ofere o victorie spectaculoasă", a spus Turcan. Concluzia cea mai originală a tras-o însă Gheorghe Ştefan "cunoscut mai mult ca Pinalty", aşa cum l-a prezentat Elena Udrea: "O să fie chiar pe bune şi pe valoare!" Baconschi: "Trebuie să faci eforturi monumentale ca să nu cazi sub farmecul tău, în calitate de coleg" Din tonul general n-au ieşit nici miniştrii. "Eu, Elena, sunt foarte bucuros să lucrez cu tine. Trebuie să faci eforturi monumentale ca să nu cazi sub farmecul tău, în calitate de coleg. Eşti inteligentă, eşti frumoasă, eşti tenace, ai anduranţă la mediul în general dezgustător al politicii româneşti şi nu te deranjează vecinătatea oamenilor de valoare", a dat startul Teodor Baconschi, proaspăt membru al filialei. "Dragă Elena, sunt absolut convins că vei reuşi în PDL Bucureşti să îi formăm împreună pe cei mai buni dintre noi şi să îi răsplătim cum se cuvine", i s-a adresat şi Daniel Funeriu şefei de la Bucureşti ca unui apropiat.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, la rândul său, s-a arătat generos nu doar cu vorbele frumoase, ci şi cu resursele financiare: "Doamna Udrea este un ministru foarte bun. Sigur că obligaţia mea este să îi asigur cât mai multe resurse să-şi ducă la capăt proiectele".
Preda: "Avem o datorie faţă de Traian Băsescu"
Cel care a strâns însă cele mai multe aplauze ale sălii în general apatice a fost însă Cristian Preda, care a scuturat, ceva mai timid decât în public, partidul pentru că ignoră "datoria faţă de Băsescu". "Traian Băsescu nu ne mai poate ajuta în acest moment. Avem nevoie de un efort de imaginaţie. Traian Băsescu nu va putea numi un prim-ministru în 2012 dacă vom avea scorul pe care îl avem acum. Avem o datorie faţă de Traian Băsescu şi va trebui să îl ajutăm să poată numi un prim-ministru din PDL şi după 2012", a spus Preda, aprobat şi de Udrea.
Mai mult, europarlamentarul a cerut alegeri interne pentru desemnarea candidaţilor la locale în 2012. "Avem nevoie de candidaţi care să aibă credibilitate când întră în cursă, nu să o dobândească pe parcurs. Cred că atunci când vom stabili candidaturile va trebui să recurgem la alegeri interne, să deschidem partidul către oamenii de rând. Dacă vom face asta vom reuşi să-i dăm un ajutor lui Traian Băsescu", a adăugat Preda.