Atena: colet exploziv destinat lui Nicolas Sarkozy, interceptat de poliţie

Atena: colet exploziv destinat lui Nicolas Sarkozy, interceptat de poliţie

Poliţia greacă a arestat azi patru suspecţi după ce un un colet-capcană destinat ambasadei Mexicului la Atena a explodat în cursul dimineţii şi a rănit uşor o persoană. Alte colete explozive au fost neutralizate de specialişti, unul dintre ele fiind destinat preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, iar altele - ambasadelor Olandei şi Belgiei la Atena, potrivit Reuters.

Poliţia din Atena a precizat că, deocamdată, nu există suspiciuni că atentatele din Atena ar avea legătură cu pachetele-bombă trimise din Yemen spre SUA săptămâna trecută, care au ridicat alerta teroristă în întreaga lume.

Pachetele au fost depuse în Atena, la două centre diferite ale unei firme de mesagerie expres din cartierul Pangrati. Poliţia a reţinut în zona cu pricina doi bărbaţi - unul purta o vestă anti-glonţ şi un pistol, iar al doilea ducea un pachet identic.

Unul dintre suspecţi era căutat de mai multe luni pentru apartenenţă la gruparea anarhistă "Conspiraţia celulelor de foc", autoarea mai multor atentate în ultimii doi ani. Două tinere au fost arestate ulterior în acelaşi cartier, a mai precizat poliţia, citată de AFP.

Ne puteți urmări și pe Google News