Dacia a produs Loganul cu numărul 1 milion

Dacia a produs Loganul cu numărul 1 milion

Producătorul auto Dacia a scos de pe linia de montaj autoturismul Dacia Logan cu numărul 1.000.000.

Modelul aniversar este o berlină de culoare albă, cu motor Euro 5, 1.2 16v, care dezvoltă o putere de 75 de cai. Autoturismul va ajunge la o clientă din Bucureşti, Cristina Drăgan.

"Aţi reuşit, în câţiva ani, să scoateţi marca Dacia din umbra acelei zicale: ''Ce ai, Dacia sau maşina?'' Acum am maşină", a declarat aceasta la evenimentul de lansare.

Pentru a intra în posesia modelului aniversar, bucureşteanca a plătit preţul de listă, respectiv 5.740 de euro, plus trei tichete Rabla.

Lansat în 2004, modelul Logan a ajuns în prezent la 4 versiuni de caroserie (berlină, MCV, VAN, Pick-Up) şi 6 variante de motorizare, dintre care 4 pe benzină şi 2 pe motorină. Gama cuprinde şi două versiuni de motorizare cu GPL.

''Logan este modelul low-cost care a devenit un model de business, urmărit de producătorii auto din întreaga lume, unii cu tradiţie mai îndelungată'', a declarat Charles Morillo, directorul Uzinei de Vehicule Dacia.

Până la 12 octombrie 2010, uzina de la Mioveni a produs 636.212 de autoturisme Dacia Logan berlină, 312.138 de Loganuri MCV, 32.324 de Loganuri VAN şi 19.326 de Loganuri Pick-Up.

Dacia, lider de piaţă

În primele 8 luni ale anului, vânzările Dacia pe plan mondial au crescut cu 12,1%, la 221.092 unităţi, iar cota de piaţă a ajuns la 0,6%, potrivit anunţului făcut de grupul Renault.

La nivel european, vânzările Dacia s-au majorat cu o cincime în perioada ianuarie-august 2010, până la 161.317 vehicule, iar cota de piaţă s-a plasat la mai puţin de 2%.

În România, Dacia este lider de piaţă, cu o cotă de 33,6%.

Ne puteți urmări și pe Google News