Băsescu se va consulta cu partidele pe legea pensiilor. PNL refuză, PSD se mai gândeşte

Băsescu se va consulta cu partidele pe legea pensiilor. PNL refuză, PSD se mai gândeşte

Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele la consultări la Palatul Cotroceni. Discuţiile au fost programate pentru luni, 11 octombrie, la ora 12.00. Primii care şi-au anunţat absenţa sunt liberalii. PSD decide luni.

Printre temele care vor fi abordate se află şi legea pensiilor trimisă ieri de şeful statului spre reexaminare în parlament.  Consultările cu partidele politice reprezentate în parlament vor viza, potrivit comunicatului de presă al preşedinţiei următoarele teme: "Priorităţile legislative care aşteaptă votul Parlamentului (Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea educaţiei şi Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor); Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 şi în perspectivă; Obiectivele asumate de România în urma adoptării Strategiei UE 2020".

PNL nu participă la consultări Dan Mihalache, consilierul preşedintelui PNL Crin Antonescu, a declarat pentru EVZ că liberalii nu vor participa la consultările de la Cotroceni. "Există o hotărâre a PNL de a nu mai discuta cu Traian Băsescu decât în cazul în care se pune problema unui nou guvern. Este un exerciţiu de imagine pentru Traian Băsescu şi n-are nici un fel de rost atâta vreme cât rămâne în suspensie problema modului fraudulos în care legea pensiilor a trecut de Camera Deputaţilor. Preşedintele a preferat să polemizeze cu opoziţia în loc să îşi exercite atribuţiile de garant al bunei funcţionări a instituţiilor. Pe de altă parte am vazut că aceasta invitaţie se adresează şi UNPR, ceea ce, din punctul nostru de vedere, este inacceptabil. Nu vom sta noi pe picior de egalitate cu partidul de strânsură a a domunului Oprea. Decizia finala e de a nu participa", a declarat Dan Mihalache pentru Evenimentul Zilei. Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a comentat refuzul PNL de a partcipa la consultări. "Asta e problema lor! Atunci ce mai susţin?", s-a întrebat Blaga care a spus că nu intră "în jocul de glezene al opoziţiei".

Ponta se consultă cu PSD

Social-democraţii nu sunt încă decişi dacă acceptă sau nu invitaţia la consultări. "Discutăm şi decidem luni la şedinţa Biroului Permanent", a declarat pentru EVZ preşedintele PSD Victor Ponta. Acesta va consulta întâi conducerea partidului pentru a stabili dacă este oportună sau nu participarea social-democraţilor la discuţiile cu şeful statului

Anastase: "Ne interesează ca legea pensiilor să fie promulgată repede" De cealaltă parte, primii care au reacţionat pozitiv după anunţul preşedintelui privind consultările au fost democrat-liberalii. De altfel, în interiorul PDL nici nu s-a pus problema neparticipării la consultări. "Vom discuta mandatul în interiorul partidului. Ne interesează ca legea pensiilor să fie promulgată cât mai repede", a dat de înţeles preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, că liderii PDL vor lua parte luni la discuţii.

Un răspuns pozitiv a dat, din start, şi UDMR. "Nu am primit această invitaţie. Dacă o vom primi, vom răspunde, probabil, pozitiv. De fiecare noi participăm la aceste consultări", a declarat liderul Uniunii, Marko Bela, pentru Agerpres. 

Ne puteți urmări și pe Google News