Unirea Urziceni - Dinamo 1-0

Unirea Urziceni - Dinamo 1-0

Unirea Urziceni a bătut Dinamo, scor 1-0, în ultimul meci al etapei a IX-a din Liga I la fotbal. Unicul gol al meciului a fost reuşit de Rusescu, din penalty, în minutul 38.

Deşi a pierdut aproape toţi jucătorii care i-au adus titlul de campioană în urmă cu două sezoane, iar susţinerea financiară a echipei este aproape inexistentă, Unirea Urziceni a obţinut din nou un rezultat mare. După ce a bătut Steaua, Unirea a învins şi Dinamo, într-un meci jucat la sacrificiu de trupa lui Tavi Grigore. Dinamo a făcut un nou meci deosebit de slab, formaţia pregătită de Ioan Andone fiind de nerecunoscut. Garat şi-a lăsat echipa în "zece" după ce a văzut al doilea galben din partea centralului Comănescu. Dinamo nu a mai câştigat de patru etape, iar visul de a evolua la anul în UEFA Champions League rămâne aceeaşi Fata Morgana. UNIREA URZICENI - DINAMO BUCUREŞTI 1-0 Marcatori: Rusescu (38-pen) min. 71: Garat a fost eliminat Unirea Urziceni: Cernea - Epaminonda Nicu, Maftei, Mehmedovic, Muşat - Goge, Pădureţu, Todoran, Toşca - Rusescu, Semedo Antrenor: Tavi Grigore Rezerve: Bălgrădean, Lupu, Muzac, Văduva, Fl. Matei, Ar. Karamyan, Bâtfoi Dinamo: Dolha - Rubio, Moţi, Garat, Bordeanu - Torje, Kone, N'Doye, C. Munteanu - L. Ganea, An. Cristea Antrenor: Ioan Andone Rezerve: Naumovski, Bazzi, Scarlatache, Mărgăritescu, Alexe, M. Niculae, Dănciulescu Arbitri: Adrian Comănescu - Eduard Dumitrescu, Valentin Avram - Andrei Chivulete LIGA I: Rezultatele Etapei a IX-a

Ne puteți urmări și pe Google News