Locuitorii judeţului Gorj vor cere oficial repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale marelui sculptor Constantin Brâncuşi, aflate la Paris. Ideea a fost prezentată astăzi, într-un briefing de presă ţinut chiar la Poarta Sărutului, în Târgu Jiu.
Poetul Laurian Stănchescu este cel care a propus conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Gorj începerea formalităţilor pentru repatrierea rămăşiţelor marelui sculptor, săptămâna trecută, când a trecut prin Târgu Jiu în marşul său cultural, făcut pe jos, de la Bucureşti la Sarmizegetusa Regia. "Vom contribui cu tot ce vom putea la înfăptuirea acestei idei, mai ales că-i suntem cât se poate de datori lui Brâncuşi. Măcar atât să putem face, mai ales că el, înainte de a muri, a dorit să-şi lase operele moştenire statului român, dar a fost refuzat de guvernul de la acea vreme. Domnul Laurian Stănchescu a aprins o scânteie cu această idee curajoasă, iar eu sper, ca nu peste multă vreme, la Hobiţa (satul natal al lui Brâncuşi) să se afle şi rămăşiţele marelui sculptor", spune preşedintele CJ Gorj, Ion Călinoiu.
Semnături pentru francezi Laurian Stănchescu se declară optimist în ce priveşte reuşita demersului început astăzi, mai ales că speră să adune mii de semnături de la locuitori ai judeţului Gorj care să-i susţină ideea. "Am vorbit cu foarte mulţi prieteni din Gorj şi simultan se începe acum acţiunea de strângere de semnături în foarte multe localităţi ale judeţului. Vom merge cu solicitarea şi cu semnăturile la Ambasada Franţei. Dacă va fi nevoie, vom merge şi la Paris şi, pentru această idee, suntem în stare să şi mărşăluim pe jos. Îl vrem pe Brâncuşi acasă, la Hobiţa. Refuzul comuniştilor de a-i primi operele pe motiv că acestea erau "decadente" cum se arăta într-un raport al vremii nu a fost o greşeală a poporului român, ci a guvernului comunist de la acea vreme, pentru că Brâncuşi a vrut să-şi lase operele României şi, mai mult ca sigur, ar fi vrut să fie înmormântat în satul natal. Nu cred că francezii ne vor refuza, mai ales că noi îl vom cere pe Brâncuşi înapoi acasă, cu pioşenie şi cu dragoste", explică poetul.
Sculptorul Constantin Brâncuşi este unul dintre cei mai bine vânduţi artişti ai tuturor timpurilor, câteva dintre operele sale fiind tranzacţionate cu sume de ordinul zecilor de milioane de euro. Brâncuşi s-a născut pe 19 februarie 1876 la Hobiţa, comuna Peştişani, judeţul Gorj, şi a încetat din viaţă la 16 martie, 1957, la Paris.