Nu mai luăm gaze de la ruşi, ci de la unguri

Nu mai luăm gaze de la ruşi, ci de la unguri

De la începutul acestei luni, în țară au început să sosească primele volume de gaze transportate pe conducta Arad-Szeged (Ungaria), prima interconexiune între sistemul românesc de gaze cu cel din vestul Europei, până în prezent singura sursă de aprovizionare fiind Rusia.

Deocamdată importurile sunt derulate de OMV Petrom Gas SRL, deținută de compania OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV.

''OMV Petrom Gas importă 10 milioane metri cubi de gaze lunar'', au declarat reprezentanții companiei.

Cantitatea este mult mai mică față de cea importată din Rusia anul trecut, de aproape două miliarde metri cubi, care a acoperit circa 15% din consumul naţional.

Conform planurilor de anul trecut, conducta Arad-Szeged trebuia pusă în funcțiune de la 1 ianuarie 2010. Ea a fost finalizată la mijlocul acestui an, după mai bine de zece ani de discuții pe marginea ei, iar inaugurarea oficială trebuia să aibă loc pe 29 iulie, dar momentul a fost amânat pentru luna septembrie, astfel încât la ceremonie să asiste și comisarul european pentru energie, Günther Oettinger.

Ministrul economiei, Adriean Videanu, declarase că prin această conductă pot fi importate gaze la un preț similar cu cel al gazelor naturale din producția internă. De altfel, jucători din piața de profil ne-au declarat că Petrom ar trebui să importe acum gaze mai ieftine decât cele rusești, date fiind stocurile mari de gaze acumulate în Europa în ultimii doi ani, din cauza reducerii consumului.

Circulaţie pe un singur sens România a importat gaze, până în prezent, doar din Federaţia Rusă, prin intermediarii WIEE şi Imex Oil.

În afară de OMV Petrom Gas, companiile care rezervat capacitate pe tronsonul românesc sunt E.ON Gaz România, GDF SUEZ Energy România şi MOL Energy Trade Ltd. Pe porțiunea ungurească a conductei, firmele care au rezervat capacitate sunt E.ON Natural Gas Trade, Econgas (unde OMV are 50% din acțiuni - n.r.), GDF SUEZ, MOL Energy Trade şi Global NRG.

Deocamdată, pe conducta Arad-Szeged, circulaţia gazelor se va face pe un singur sens, dar şi transportul spre Ungaria este o opţiune. În plus, legislaţia UE va obliga statele membre ca până în 2015 să introducă posibilitatea circulaţiei gazelor în ambele sensuri pe toate interconectările existente, ca o măsură de creştere a securităţii aprovizionării.

Ne puteți urmări și pe Google News