Cu ce afecţiuni vă puteţi confrunta în concediu

Cu ce afecţiuni vă puteţi confrunta în concediu

Alergiile, enterocolitele, virozele şi traumatismele sunt cel mai des întâlnite probleme care pot să apară atunci când sunteţi în vacanţă. Aflaţi ce medicamente să luaţi în bagaj.

"Înainte de a pleca în vacanţă verificaţi mai întâi condiţiile de igienă la care vă puteţi aştepta acolo, vedeţi dacă prin zona respectivă au fost în ultimele luni epidemii şi încercaţi o întărire a sistemului imunitar prin metode naturale", este sfatul Cristinei Popovici, medic de familie la cabinetul Cristal Medical din Capitală.

Copiii sunt cei mai expuşi riscurilor, motiv pentru care trusa medicală trebuie bine pregătită cu produse dedicate lor.

Soarele şi ouăle, responsabile de enterocolită

Enterocolita infecţioasă, manifestată prin tulburări ale tranzitului intestinal (scaune diareice, vărsături, frisoane), este o boală care afectează frecvent copiii în vacanţă. "Problemele gastrice apar cel mai adesea de la alimente, în special de la cele care conţin ouă, de la dulciuri, dar şi din cauza expunerii prelungite la soare", avertizează medicul Mihnea Hurmuzache, şef de clinică la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

Dacă micuţul se îmbolnăveşte, nu trebuie să-l mai duceţi la plajă, iar regimul alimentar trebuie să conţină multe lichide, iar dacă acesta are scaune multe - orez sau brânză de vaci.

"Dacă apar fenomene de deshidratare, e bine să mergeţi la medic, pentru că e posibil să fie nevoie de hidratare prin perfuzii", completează dr. Hurmuzache.

Viroze de la băuturi reci şi temperaturi ridicate

"Amigdalita şi virozele tractului respirator (bronşite, traheite, faringite, laringite) pot fi contractate foarte uşor după ingestia de alimente şi băuturi reci în combinaţie cu temperatura foarte ridicată a mediului ambient", adaugă dr. Cristina Popovici.

Cele mai multe infecţii sunt produse de virusuri, care produc febră, rinoree (curgerea nasului), dureri în gât. "Dacă micuţul are nasul înfundat, are nevoie de picături, pentru febră folosiţi paracetamol, iar pentru dureri în gât, albastru de metil", este sfatul lui George Mincu Rădulescu, medic primar ORL.

Atenţie şi la alergii. Copiii pot manifesta astfel de reacţii la flori, fân, polen, praf, insecte (în special ţânţari) şi chiar radiaţii solare de tip UVA.

UTIL

Ce ar trebui să conţină trusa medicală

Medicii recomandă ca, atunci când mergeţi în vacanţă, să vă asiguraţi că aveţi la dispoziţie şi o trusă de urgenţă care să conţină medicamente şi diverse materiale sanitare pentru cele mai frecvente afecţiuni de care riscaţi să vă loviţi în concediu.

  • Pentru alergii: Clorocalcin, Claritine, Aerius, Autan, Fenistil, Advantan;
  • Pentru enterocolită: Saprosan, Smecta, Imodium, Metoclopramid, soluţie de hidratare orală, Furoxon;
  • Pentru traumatisme: faşă, tifon steril, vată, spirt, iod sau betadină, Baneocin, leucoplast.

PREVENTIV

Vaccinări pentru călătorii în afară

Atunci când mergeţi în străinătate, este bine să vă imunizaţi contra bolilor pe care le puteţi contracta în funcţie de destinaţia aleasă. Hepatita B este una dintre cele mai frecvente afecţiuni pentru care se recomandă imunizarea.

"Călătorii care merg în zonele cu endemii moderate sau crescute şi se expun riscului de a veni în contact cu cei bolnavi sunt obligaţi să efectueze vaccinarea, cu rapelurile sale", spune medicul Cristina Popovici. Se mai pot face vaccinuri înainte de plecare pentru febra tifoidă, meningita meningococică şi holeră.

Ne puteți urmări și pe Google News