Campania lansată de www.evz.ro se apropie de final. Din cele 15 municipii alese în această competiţie doar cinci au rămas de prezentat. În această săptămână facem un popas la Piteşti.

Piteştiul se prezintă cu imaginea unui oraş liniştit, plin de flori, gazdă anuală a Festivalului Simfonia Lalelelor, organizat din 1978. Istoria nu a fost întotdeauna amabilă cu această urbe din Muntenia.

Trecutul oraşului Piteşti se leagă de micii comercianţi care aveau schimburi frecvente cu negustorii de peste munţi, din Sibiu şi din Braşov. La începutul secolului al XVI-lea, în schimbul de mărfuri cu Braşovul, Piteştiul ocupa locul al doilea dintre cele 143 de localităţi ale Ţării Româneşti care aveau relaţii cu oraşul transilvănean.

Prima menţiune legată de numele acestei aşezări a fost descoperită într-un document datat 20 mai 1388. Acesta anunţa că domnitorul Mircea cel Bătrân a dăruit Mănăstirii Cozia „o moară în hotarul Piteştilor”.

Actul de la 1388 face din Piteşti, alături de Câmpulung (atestat în 1300), Curtea de Argeş (1300), Brăila (1350) şi Slatina (1368), unul dintre cele mai vechi târguri confirmate documentar. Micul târg a crescut, astfel încât în anul 1510, într-un document din vremea domnitorului Vlad al V-lea cel Tânăr, Piteştiul era menţionat pentru prima oară ca oraş. Iar în timpul lui Neagoe Basarab, avea şi o curte domnească.

Originile liberalismului românesc

De istoria locurilor se leagă şi numele unei familii care a jucat un rol important în istoria României moderne. În Piteşti s-a născut, în 1821, Ion C. Brătianu şi, tot aici, viitorul om politic a urmat cursurile şcolii primare înainte de a pleca pentru studii la Paris. Foarte aproape de Piteşti se află conacul Brătienilor, cunoscut mai ales pentru frumoasa Vilă Florica. Familia Goleştilor are şi ea însemnătate pentru împrejurimile Piteştiului.

Marele logofăt Dinicu Golescu a înfiinţat pe moşia sa o şcoală unde tinerii puteau învăţa gratuit şi a contribuit la apariţia primului ziar în limba română, „Curierul românesc”, în 1829. Însă boierul este cunoscut mai ales datorită scrierilor sale de călătorie care cuprind note critice despre înapoierea culturală şi socială a Ţării Româneşti faţă de ţările din Occident pe care le vizitase.

Un monument spectaculos, care poate fi văzut şi astăzi în centrul oraşului, este Biserica Domnească „Sfântul Gheorghe”, cu un pridvor cu frumoase arcade din cărămidă. Biserica a fost ridicată în anul 1656, de domnitorul Constantin Şerban şi de soţia sa, doamna Bălaşa, iar picturile în frescă se pot vedea la intrarea în lăcaşul de cult.

În 1802, un cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter a afectat puternic localitatea, iar frumoasa Biserică „Sfântul Nicolae”, cunoscută şi sub numele de „biserica cu ceas”, a fost distrusă. A fost reconstruită, dar în 1848, a fost distrusă de un incendiu. Astăzi, locul unde a fost ridicată fundaţia bisericii este marcat cu spoturi luminoase, pe strada pietonală din centrul oraşului.

Regimul comunist a sistematizat centrul oraşului şi a demolat mai toate clădirile istorice cu personalitate. Piteştiul nu este bogat în monumente şi îi lipseşte unitatea arhitecturală. Astfel, una dintre consecinţele distrugerilor este turismul foarte slab dezvoltat în reşedinţa de judeţ argeşeană, situaţie admisă şi de autorităţile locale.

„Cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane” În timpul comunismului, între anii 1949-1952, în penitenciarul politic din Piteşti s-a petrecut una dintre cele mai cumplite crime cunoscute vreodată de umanitate: crearea „omului nou”.

„Experimentul Piteşti”, denumit de istoricul francez Francois Furet „una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”, avea ca scop reeducarea deţinuţilor prin tortura continuă, fizică şi psihică, de către colegii de celulă.

Iar Alexandr Soljeniţân, laureat al Premiul Nobel pentru Literatură, a spus că ceea ce s-a petrecut la Piteşti este „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”.

Deţinuţii, în cea mai mare parte studenţi, erau obligaţi să-şi denunţe familia, prietenii, pe sine, să-şi renege credinţa şi pe Dumnezeu. Cei care supravieţuiau reeducării deveneau apoi torţionarii colegilor de închisoare.

După anul 1965, odată cu planul regimului comunist de a industrializa ţara, în Piteşti au fost construite o mulţime de întreprinderi (de motoare electrice, de automobile, de preparate din carne, de pâine, de stofe, de bere, combinatul petrochimic).

Şi acum, deşi multe dintre aceste întreprinderi au fost închise, Piteştiul continuă să fie un oraş puternic industrializat. Dacă printre punctele sale tari se numără poziţia bună faţă de capitală, sectorul privat dezvoltat şi investiţiile străine peste media pe ţară, slăbiciunile sale stau în domeniul turistic şi şomajul provocat de restructurarea unor societăţi comerciale.

Simfonia Lalelelor, un brand local

Istoria Piteştiului ca „oraş al florilor” începe în anul 1972, când au fost aduşi pentru a fi plantaţi în centru 3.000 de bulbi de lalele. Florilor le-a mers bine şi, în anii care au urmat, s-au cumpărat alte câteva mii de bulbi. În opt ani s-a ajuns la 58.000 de lalele, iar autorităţile locale au considerat că este suficient pentru a organiza, în 1978, prima ediţie a Festivalului Simfonia Lalelelor. Evenimentul are loc în fiecare primăvară, de obicei la începutul lunii aprilie.