Maria Dinulescu: „Mă regăsesc în prejudecăţile oamenilor”

Maria Dinulescu: „Mă regăsesc în prejudecăţile oamenilor”

După ce a apărut în clipurile unor trupe de succes, de la Gaz pe Foc la irlandezii Ash sau britanicii Depeche Mode, actriţa joacă rolul „autistului” în cel mai recent clip al lui Florin Chilian.

Multă, foarte multă emoţie la filmările noului vi deoclip al lui Florin Chilian”, spune actriţa Maria Dinulescu, protagonistă, la iniţiativa ei, a noului clip al piesei „Viaţa ca o curvă”, cântată de Florin Chilian. Lucrul la acest nou clip s-a finalizat astăzi şi, în câteva zile, va fi difuzat de televiziuni.

„Nu am dorit să existe niciun fel de artificiu tehnic, nicio «făcătură regizorală», am vrut să redau cumva ideea de autism şi de puternică trăire interioară a unei condiţii nerecunoscute în România - autismul. Practic, am ieşit din platou de câteva ori pe timpul filmărilor pentru că emoţia era copleşitoare!”, descrie şi Florin Chilian videoclipul primului său extras de pe albumul „Autistul - Nu-l Mai Goniţi pe Brâncuşi”.

Filmările au avut loc săptămâna trecută, într-un studio din Bucureşti, au durat apoximativ 50 de minute, şi au avut-o ca protagonistă pe Maria Dinulescu.

„Lasă viaţa să ajungă în viaţa ta”

Florin Chilian nu-şi plănuise să promoveze această piesă cu un material video, Maria fiind cea care a avut această iniţiativă.

„Când am organizat o audiţie în avanpremieră a albumului «Autistul», am invitat-o şi pe Maria. Cineva mi-a propus să închid lumina timp de 20 de minute şi să-i las pe invitaţi să trăiască muzica. Maria a venit apoi la mine şi mi-a spus că trebuie să facem neapărat un videoclip la această piesă, pentru că este senzaţională.

Mi-a rămas în minte şi, deşi nu voiam să o promovez, pentru că deja investisem foarte mult în materialul audio (aproximativ 25.000 de euro), am început să mă gândesc. Am fost şi regizor, şi scenarist, însă meritul este al Mariei, care a fost genială”, a declarat Florin Chilian.

Povestea clipului s-a bazat pe performanţa actoricească a Mariei, o actriţă care, la doar 29 de ani, se bucură de o carieră în ascensiune. În afară de rolurile în filme, care i-au adus premii şi recunoaştere internaţională, Maria a apărut şi în câteva videoclipuri, ultima încercare de acest gen fiind, probabil, şi cea mai prestigioasă.

Maria a apărut în clipul piesei „Peace”, al celor de la Depeche Mode,unde interpretează rolul unei femei-soldat care revine la o viaţă normală. În 2004, Maria a fost protagonista video clipului piesei „Starcrossed”, a cunoscutei formaţii din Irlanda de Nord - Ash şi, înainte de asta, în 2001, apăruse într-un videoclip al trupei Gaz pe Foc.

Chilian a venit cu o provocare, o poveste originală, în care Maria a fost nevoită să joace, spune ea, un altfel de rol, unul simplu în aparenţă, unde nu mai era nevoită să intre în pielea vreunui personaj sau să ţină cont de „oglinzile lumii”, ci a trebuit doar să renunţe la orice mască şi, timp de o oră, să încerce să se descopere pe ea aşa cum este cu adevărat în esenţă. "Mă regăsesc în nevoia de libertate şi găsesc că este important să laşi viaţa să ajungă în viaţa ta.“ MARIA DINULESCU, actriţă

VIDEOCLIP

Maria are un nou rol „androgin”

„Aceleaşi sentimente, gânduri şi, mai apoi, cuvinte le pot trăi deopotrivă şi un bărbat, şi o femeie. Tocmai de aceea am construit un personaj androgin care, privind direct în cameră, te ajută să te descoperi şi să mergi mai departe”, spune Maria.

„Forţa interioară a lui Florin Chilian, regăsită în acest nou album, este cea care m-a făcut să cred că pot convinge că dificultatea pe care o avem în a fi acceptaţi de sistem, de ceilalţi şi de noi înşine nu este atât de mare. În timpul filmării, mă gândeam la câţi oameni se simt dezorientaţi în această perioadă de criză şi m-am ajutat de o mare iubire, care ştiu că are nevoie de încredere. Oamenii au uitat să trăiască, vorbesc însă nu comunică, sunt doar câteva din mesajele pe care Florin Chilian doreşte să le transmită ascultătorilor săi”, spune ea.

Ne puteți urmări și pe Google News