Cronicarii străini apreciază stranietatea, complexitatea filmului şi performanţa lui Cristi Puiu ca actor, dar critică lungimea peliculei şi felul în care îşi pune publicul la încercare.

„Dacă e să ne luăm după aceste două noi filme, diavolii de români nu se lasă de realismul noir, dar au pus, în schimb, în surdină umorul suprarealist care le permitea să atenueze gustul amar. Ceea ce face ca filmele lor să fie mai radicale”, remarcă „Le Monde” într-un articol despre cele două filme româneşti care au avut premiera în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes.

Şi „Aurora” lui Cristi Puiu şi „Marţi, după Crăciun”, în regia lui Radu Muntean, au avut parte de cronici pozitive, de multe exclamaţii la superlativ, dar şi de reproşuri.

La „Aurora”, cronicarul „Le Monde” apreciază senzaţia de stranietate pe care o dau tăcerile, gesturile şi camera care-l urmăreşte permanent pe personaj. „O epopee mentală despre banalitatea răului”, conchide ziaristul, încântat şi de felul în care Radu Muntean repovesteşte istoria banală a unei despărţiri: „fără maniheism, fără patos, doar anatomia îndoielii, a remuşcărilor şi a culpabilităţii, concentrate într-o decizie care conţine în ea însăşi toată cruzimea vieţii”.

„Partea bună vine întotdeauna la sfârşit”

Criticul Jay Weissberg de la „Variety” e convins că „Aurora” („un film cu crime, dar nu despre crimă”) nu va avea un succes asemănător filmului „Moartea domnului Lăzărescu”, lansat acum cinci ani, tot la Cannes.

„Umorul negru din «Lăzărescu» dispare şi personajul are mai puţine atuuri care să atragă audienţa. Puiu pare mai puţin preocupat de ideea de a se face plăcut decât de nevoia de a spune o anumită poveste, şi publicul răbdător va găsi mult material pentru reflecţie”, continuă cronicarul american, subliniind că, deşi „un film rece (şi lung), e fără dubiu opera unui maestru”.

„Nimic nu se întâmplă, timp de trei ore, înainte de o puternică concluzie”, titrează „The Hollywood Reporter”, iritat de felul în care filmele româneşti pun răbdarea spectatorului la încercare.

„Zilele acestea, tinerii regizori români par să se complacă într-un fel de competiţie macho: cât timp putem buimăci şi plictisi audienţa înainte de a livra partea bună? Trebuie spus imediat că partea bună vine întotdeauna la sfârşitul acestor filme, ceea ce e minunat de adevărat şi în «Aurora»”, scrie criticul Peter Brunette, comparând filmul lui Puiu, din acest punct de vedere, cu „Poliţist, adjectiv”, regizat de Corneliu Porumboiu.

Deşi ultima jumătate de oră din film este extrem de puternică, jurnalistul american consideră că e diminuată de lunga aşteptare şi de faptul că pe parcursul filmului al cărui personaj,Viorel, săvârşeşte mai multe crime, spectatorului nu i se dau decât foarte puţine indicii despre ce se întâmplă de fapt.

„Instinctul lui Puiu nu dă greş” „Aurora” îşi va face destul de greu loc în cinematografe, deşi e posibil să facă o carieră în festivaluri, adaugă şi „Screen International”. Publicaţia laudă performanţa lui Cristi Puiu în rolul protagonistului şi-l compară cu personajul lui Martin Scorsese din „Taxi Driver”.

„După ce a văzut peste 50 de actori, Cristi Puiu a devenit convins că el e cel care trebuie să-l joace pe Viorel – iar instinctul lui nu a dat greş. Impenetrabilitatea lui Viorel e ceea ce face filmul în acelaşi timp fascinant (în anumite momente) şi frustrant (...) Un om rigid cu un ceva robotic în mişcări, Viorel are puţine replici, vorbeşte cu o voce înceată în care răzbat pe alocuri furia şi resentimentele. E ca Travis Bickle după ce a luat Valium”, remarcă publicaţia americană.

În articolul intitulat „Extraordinara rebeliune a unui om obişnuit”, criticul „Cineuropa” se declară impresionat de „Aurora”.

„În mod vădit decis să desfiinţeze clişeele cinematografice, Puiu reconstruieşte, prin detalii, momentele care duc la uciderea cuiva cunoscut. În scene deliberat lungi (filmul durează trei ore), regizorul controlează fiecare gest şi mişcare a viitorului ucigaş”.

În atmosfera toxică pe care o respiră Bucureştiul post-comunist, actul crimei poate fi unul eliberator, continuă „Cineuropa”, în timp ce „Liberation” conchide: „Filmul său este un act curajos din toate punctele de vedere şi un suicid la nivel comercial”.