Când citeşti despre Dieter Nisipeanu, îţi sar în ochi câştigarea europeanului de şah din 2005, locul 3-4 la mondialul american din '99 şi, chiar dacă pierdut, meciul cu bulgarul Veselin Topalov. Aşa că te duci spre el oarecum temător, gândind că marele maestru îţi va arunca, zeflemitor, vreo două vorbe. Te gândeşti chiar că ar fi îndreptăţit să facă asta, doar presa de sport îşi umple paginile cu femei de fotbalişti.

Dar omul vorbeşte liber, glumeşte mereu, râde şi are câte o poveste pentru fiecare campionat la care a participat. "Eram în Siberia, la Khanty-Mansiysk. Era un frig de -35 de grade. Şi trebuia să plecăm. Avionul de la Moscova costase 100 şi ceva de euro, la întoarcere ne-au cerut 350 de euro. Cred că se gândeau cât eşti de disperat să pleci şi se jucau cu tine. Oricum, puteau să ne citească mai bine. Dacă ar fi cerut 500, tot le-am fi dat". Apoi, alte poveşti, din Serbia în război, din Columbia cu miliţiile şi armata pe străzi, şi de prin alte bucăţi de Glob, cu transportoare de rachete, "care te depăşesc în mijlocul oraşului". Şahistul are 34 de ani, un păr blond şi lung, strâns în coadă, şi privire de om inteligent. Se fereşte să vorbească despre televiziuni, moravuri. Însă parcă nici nu ai vrea să-l auzi şi pe el vorbind despre astea, doar e cel mai mare şahist al României. "Văd mai bine, dar joc mai prost" "Asta e frumos în şah. Nu câştigi mulţi bani, dar mergi, vezi lumea, cunoşti oameni, culturi"

Acum, este pe locul 68 mondial, dar a avut şi perioade mai bune. În octombrie 2005, după europeanul câştigat la Varşovia, a urcat până pe 15. De altfel, poziţia din martie, 68, este cea mai slabă a sa din ultimii şapte ani. "Ştii cum e? Văd mai bine, dar joc mai prost", spune, cu sinceritate, Dieter Nisipeanu.

Spune că simte că ştie mai multe, că experienţa sa este mult superioară celei de acum câţiva ani, dar parcă jocul său nu mai e ca atunci. "Cea mai bună perioadă e când eşti tânăr. Reţii mult mai uşor, mintea ţi-e mult mai liberă", explică Dieter. Spusele lui sunt susţinute de cele ale unui alt şahist, bulgarul Veselin Topalov. În aceste zile, Topalov joacă împotriva indianului Viswanathan Anand, pentru titlul mondial. Înainte de meci, bulgarul spunea: "Cel mai mare avantaj al meu sunt cei cinci ani pe care îi am în minus [faţă de Anand]". Anand are 40 de ani, Topalov - 35.

De altfel, jucătorul activ cu cel mai mare coeficient ELO este un norvegian de 20 de ani, Magnus Carlsen. Dintre primii zece jucători ai lumii, opt au vârste sub 35 de ani. "Jucau piesele pentru celălalt"

În şah, cu greu poţi găsi scuze. Poţi spune doar că, în unele zile, "piesele nu joacă pentru tine". "La europene, am reuşit să mă calific pentru Cupa Mondială, dar puteam face mult mai mult. Dar am prins nişte zile în care jucau piesele pentru celălalt, te mai şi enervezi la un moment dat".

Cum se antrenează un şahist? "Înainte de concurs, 7-8 ore pe zi, poate chiar mai mult. În rest, cam patru ore. Dar nu e suficient să înveţi, trebuie să fii capabil să creezi, să surprinzi". "Ne trebuie linişte, de aceea venim prin cantonamente, în natură. Iar când facem pregătire, o facem cum trebuie: alergăm dimineaţa, mâncăm şi noi sănătos, nu toate prostiile pe care le bagi în tine prin oraş. Unii fac saună, pe mine nu mă ajută". În ţară, alături de jucătorii români, merge în cantonamente organizate de federaţie. "Dar, când invit străini sau merg eu la ei, organizez totul pe banii mei". "Un sistem fals, dar bun pentru sport"

Dieter Nisipeanu a învăţat şah de la tatăl lui, pe la cinci ani. "N-a trecut mult şi am început să îl bat, aşa că m-a dat la un club sportiv şcolar, prin '82". A avut un prim antrenor foarte bun, pe Corvin Radovici, şi un sistem care, cum necum, era bun pentru sport.

"Era un sistem fals, dar pentru sport (racolarea copiilor, pregătire centralizată) era foarte bun", spune Dieter, "Uite, ţin minte că la semifinalele de juniori, erau peste 100 de copii la fiecare categorie. Acum, am văzut că era o finală la fete, cu numai şapte participante. Chestie e că, atunci, cluburile sportive aveau putere. Acum, depinzi de banii tăi, ai familiei".

Şahistul spune că, după 90, "a fost o perioadă tare grea, erau cluburi care nu găseau juniori, am crezut că se duce dracului de tot şahul românesc". Faţă de acea perioadă, acum stăm destul de bine, crede Dieter. "S-au mai schimbat lucrurile pe la federaţie şi apar tineri cu vână, plini de entuziasm. La Braşov, e cineva, merge prin grădiniţe cu instructori, şi prin Iaşi e o mişcare din asta. Simt că am început să mişcăm ceva la şah".

Pentru Dieter Nisipeanu, şansa ca şahul românesc să cunoască o dezvoltare deosebită este introducerea lui ca disciplină în şcoli. "Nu e numai sport. Şahul dezvoltă simţul logic. Dacă elevii îşi dau un pic silinţa să înveţe şah, îi poate ajuta decisiv în viaţă, în luarea de decizii, în calcularea efectelor. Le creează o inteligenţă convertibilă în orice domeniu". "Omul ăsta are o ambiţie de fier" "Eram arbitru la un turneu, el avea vreo 16-17 ani", îşi aduce aminte Nicolae Doroftei, arbitru de şah. "Nu aveam o părere bună despre el, ştiu că se lăsase de şcoală, în liceu, ca să înveţe şah. Dar, când l-am văzut cum se antrenează, am zis că o să ajungă mare jucător, că omul ăsta are o ambiţie de fier. De fapt, mi-am dat seama că îşi doreşte enorm asta". "Păi, la 16-17 ani, studia varianta complicate de tot, de care mie, care aveam peste 40 de ani, mi-era frică să mă apropii", îşi aminteşte antrenorul.

Om vs maşină

Povestea e simplă. În 1968, marele maestru internaţional David Levy a pariat că niciun computer nu îl va putea învinge în următorii zece ani. A câştigat pariul în 1978, când a învins Chess 4.7, cel mai bun computer de şah al vremii. Atunci, Levy a spus o vorbă mare, că nu va trece mult până omul va fi bătut de maşină.

În 1988, Deep Thought a reuşit prima victorie oficială împotriva unui mare maestru. I s-a întâmplat danezului Bent Larsen, la Software Toolworks Championship. Un an mai târziu, Deep Thought l-a învins şi pe Levy. Dar, în acel an, maşina ce părea fantastică a clacat în faţa lui Garry Kasparov, care a câştigat de două ori, foarte clar, în faţa lui Deep Thought.

În 1994, maşina Chess Genius l-a învins şi eliminat pe campionul mondial Kasparov, dar a fost învinsă de Viswanathan Anand. În 1996, Kasparov îl învingea pe Deep Blue, dar pierdea în faţa aceluiaşi computer în 1997, după un meci cu mult cântec, care a fost şi ecranizat într-un documentar (Game Over: Kasparov and the Machine). În film, Kasparov spune: "Trebuie să spun că jocul doi nu a fost doar o înfrângere. A fost pierderea meciului, pentru că nu mi-am putut reveni".

Maşinile au devenit din ce în ce mai bune, iar Kasparov s-a mulţumit cu un egal în 2003, în faţa lui Deep Junior. În 2006, rusul Vladimir Kramnik pierdea clar (2 înfrângeri, patru egaluri) în faţa lui Deep Fritz. An de an, maşinile s-au dezvoltat, au devenit mai inteligente. Este şi cazul lui Pocket Fritz 4, care a terminat neînvins (9 victorii, 1 egal) un turneu de la Buenos Aires.

Ce spune Dieter Nisipeanu? "E evident cât de inegală e lupta. Maşinile astea calculează milioane de mutări pe secundă. Cred că, în scurt timp, omul va mai putea smulge o remiză, dar atât".