Cetăţile dacice trec la consiliile judeţene

Cetăţile dacice trec la consiliile judeţene

Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei vor trece anul acesta în administrarea consiliilor judeţene Hunedoara şi Alba. Cinci dintre cele şase cetăţi care alcătuiesc complexul antic dacic se află în Hunedoara, iar cetatea de la Căpâlna va trece în administrarea autorităților județene din Alba.

Aflat într-o vizită în judeţul Hunedoara, ministrul culturii Kelemen Hunor a declarat astăzi că speră ca Sarmizegetusa Regia şi celelalte cetăţi dacice să treacă în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara cel mai târziu la începutul lunii august. „Trebuie să modificăm prevederile legale referitoare la siturile arheologice pentru a putea face acest transfer al cetăţilor dacice. Am vizitat Sarmizegetusa Regia şi am constatat că, în ultimii 20 de ani, trebuia mult mai mult făcut pentru acest obiectiv. Aceste situri nu pot fi administrate eficient din Bucureşti, motiv pentru care de administrarea lor se va putea ocupa mai bine Consiliul Judeţean Hunedoara. Şi conducerea CJ Alba cred că nu va respinge ideea de a prelua în grijă cetatea Căpâlna”, a adăugat Kelemen Hunor. Un singur stăpân Ministrul s-a mai arătat iritat de faptul că şi acum, în incinta sacră a Capitalei dacice, se mai află discuri de beton şi alte construcţii realizate pe vremea comuniştilor, care nu au ce căuta acolo, adăugând că pentru înlăturarea acestora se vor lua măsuri imediate. Mai ales în ultimul deceniu, cetăţile dacice au avut de suferit din cauza legislaţiei alambicate. Legislaţia de mediu (edificiile antice aflându-se pe teritoriul unui parc natural) se bate cap în cap cu legislaţia din domeniul patrimoniului. În total, specialiştii Ministerului Culturii şi cei ai Ministerului Mediului, împreună cu Prefectura Hunedoara trebuie să analizeze 63 de legi şi hotărâri de guvern pentru a face modificările legale necesare transferului dreptului de administrare la nivelul autorităților județene. Reprezentanţii Prefecturii Hunedoara spun că ideea avansată este de crearea a unei singure structuri care să se ocupe şi de parcul natural, dar şi de cetăţile dacice, structură subordonată consiliului judeţean. Bani din taxa pe jocurile de noroc Până în prezent, doar 3 la sută din arealul vechii Capitale dacice a fost cercetat de arheologi. Kelemen Hunor promite însă mai mulţi bani atât pentru cercetare, cât şi pentru restaurare. „Avem 30.000 de monumente, iar o treime dintre ele necesită intervenţii urgente. Bugetul pe acest an, pentru restaurare este de 65 de milioane de lei. El s-ar putea mări cu 15 milioane dacă vom reuşi să reintroducem taxa pentru jocurile de noroc destinată monumentelor şi cinematografiei”, a declarat Hunor. În urma vizitei din judeţul Hunedoara, Kelemen Hunor a mai declarat că va face verificări pentru lămurirea „situaţiei inacceptabile” de la Orăştie, unde o parte din zidul care împrejmuieşte bisericile fortificate, obiectiv restaurat cu 10 ani în urmă, a început să se prăbuşească.

Ne puteți urmări și pe Google News