5.000 de fani AC/DC aşteaptă decizia deputaţilor

5.000 de fani AC/DC aşteaptă decizia deputaţilor

Conducerea Camerei Deputaţilor a primit, astăzi, o solicitare din partea Primăriei Municipiului Bucureşti şi a companiei D&D East Entertainment cu privire la acordul de amplasare a două tribune de câte 2.500 pentru concertul AC/DC de pe 16 mai în curtea Palatului Parlamentului.

Deputaţii nu au dat un răspuns imediat solicitării, acesta urmând să vină luni, după o documentare prealabilă. Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor, citat de Mediafax, parlametarii urmează să ia, tot luni, o hotărâre în ceea ce priveşte valoarea chiriei percepute organizatorilor, astfel încât suma să acopere cheluielile de refacere a faţadei Camerei Deputaţilor, plata orelor suplimentare ale personalului, dar şi operaţiile de reamenajare a zonei afectate în urma evenimentului. În afară de amplasarea celor două tribune, Primăria Capitalei şi  D&D East Entertainment au mai solicitat deputaţilor permisiunea ca, în perioada 12-18 mai, maşinile şi personalul implicat în organizarea evenimentului să aibă acces în curtea Palatului Parlamentului, în latura dinspre Piaţa Constituţiei. "Având în vedere impactul mediatic pozitiv la nivel internaţional de care se va bucura acest eveniment, implicarea Camerei Deputaţilor este de natură a atrage un beneficiu de imagine pentru instituţie. Palatul Parlamentului, aflat în centrul evenimentului, va beneficia de asemenea de publicitate indirectă, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, fiind în atenţia unui numeros public de telespectatori din ţară şi străinătate", a arătat secretarul Camerei, în memorandumul intern. Concertul AC/DC din România va avea loc pe 16 mai 2010, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Concertul este organizat de Marcel Avram şi D&D East Entertainement.

Ne puteți urmări și pe Google News