Cutremur de 7,2 grade în Mexic

Cutremur de 7,2 grade în Mexic

Un seism puternic, de 7,2 grade pe scara Richter a avut loc în Mexic, în această dimineaţă. Cel puţin o persoană a murit şi alte 100 au fost rănite. Este cel mai puternic curtremur din ultimii şapte ani.

Seismul a avut loc la 173 de kilometri sud de Tijuana, iar iniţial a fost estimat la 6,9 grade. Ulterior, s-a stabilit că seismul a avut, de fapt, peste 7 grade pe Richter.

Alimentarea cu electricitate şi cablurile de telefonie au fost au fost afectate în Mexicali, capitala statului Baja California.

O persoană a murit, după ce casa în care se afla s-a dărâmat. O publicaţie locală, "La Cronica" , a anunţat un al doilea deces, însă informaţia nu a fost confirmată. Autorităţile au anunţat alţi 100 de răniţi.

Cutremurul a adus după el alte patru replici puternice, cu magnitudinea între 4,7 şi 5,4 grade pe scara Richter. Rezidenţii din Baja au fost îndemnaţi să evacueze locuinţele, anunţă şi publicaţiile locale.

În Los Angeles, aflat la aproape 300 de kilometri de epicentrul cutremurului, nu au fost semnalate pagube. Los Angeles, unul dintre cele mai mari oraşe americane, este supus unui risc ridicat de seism, prin poziţionarea sa în regiunea cunoscută sub numele de Inelul de Foc al Pacificului.

Instabilitatea geologică produce, anual, peste 10.000 de cutremure. Una dintre cele mai cunoscute şi mai periculoase falii este San Andreas, de la care specialiştii aşteaptă cel mai puternic seism din California.

Ultimul cutremur puternic care a zguduit Mexicul a avut loc în 2003 şi a înregistrat 7,6 grade. În urmă cu şapte ani, 29 de persoane au murit, peste 2000 de locuinţe au fost distruse şi 10.000 de persoane au rămas fără adăpost.

Ne puteți urmări și pe Google News