Întrebarea celebră a multor părinţi „Tu de ce nu poţi fi ca fratele tău?” îi frustrează pe cei mici şi poate duce la o ură exagerată care-i îndepărtează iremediabil pe fraţi.

De la cele mai mici vârste, în minţile fraţilor apar sentimente precum invidia şi gelozia, iar de cele mai multe ori concurenţa între ei are ca miză atenţia şi afecţiunea părinţilor. Animozităţile sunt considerate normale, fac parte din natura umană, aşa că şicanele şi păruielile între fraţi trebuie privite cu îngăduinţă, dar nu încurajate.

Părinţii le pot diminua evitând să îi supună comparaţiilor, încurajând calităţile fiecăruia şi cooperarea. Abordări precum „Fratele tău poate, tu de ce nu poţi?” sau „Fratele tău e bun la română, tu de ce nu eşti?” nu fac decât să îl frustreze pe cel dezavantajat şi să-l oprească în dezvoltarea propriilor calităţi.

Rivalitatea între fraţi se manifestă puternic până la adolescenţă, perioada până la care tata şi mama sunt în centrul universului copiilor lor, însă, atunci când ea a fost puternic alimentată, se poate menţine până la vârste înaintate.

Cristina are două fetiţe de 3, respectiv 4 ani, şi a observat că cea mică este avantajată de concurenţa între ele. „Dacă cea mare învaţă o poezie sau un cântec la grădiniţă, cea mică învaţă după ea. Iniţial credeam că o face doar pentru a o imita, însă e clar că e foarte ambiţioasă şi nu vrea să fie mai prejos decât sora ei”, spune mama fetelor.

Beneficiile rivalităţii

La doar 3 ani, mezina familiei ştie mult mai multe decât sora ei la aceeaşi vârstă. Conform exemplului, rivalitatea fraternă în formă moderată, supravegheată de părinţi, nu poate fi decât benefică.

Când unuia dintre fraţi îi este apreciat un anumit comportament pozitiv, iar celălalt îl imită pentru a se bucura de aceeaşi apreciere, şi unul şi altul au de câştigat. În cazuri extreme însă, când competiţia îl dezavantajează puternic pe unul dintre ei, efectele pot fi îngrijorătoare: ură exprimată prin agresiune fizică, dispariţia solidarităţii şi a sprijinului reciproc.

Statut de frate mic şi prostuţ

Fraţii Iulia şi Cosmin au 29, respectiv 33 de ani, ea este violonistă, iar el medic. Până să ajungă la facultate, Iulia a fost geloasă pe fratele ei. „Avea tot timpul note mari, era o enciclopedie. Eu, artistul tipic, aveam capul în nori, uitam să mai dau pe la şcoală, iar la sfârşitul anului şcolar, când el venea cu diplomă acasă, eu veneam cu coada între picioare. Ai mei erau tare mândri de el, iar mie îmi ziceau «artista», într-un sens peiorativ”, îşi aduce aminte Iulia.

Când era mică, era convinsă că ai ei o iubesc mai puţin şi avea convingerea că dacă va învăţa la fel ca fratele ei le va câştiga simpatia. „Îl vedeam citind Balzac, Dostoievski şi mă apucam şi eu, dar de cele mai multe ori adormeam cu capul pe cărţi”. Deşi o amuză amintirile, spune că statutul de „frate mic şi prostuţ” este extrem de frustrant.

Competiţia exagerată duce la frustrare

Pentru a nu se ajunge la invidie exagerată între fraţi, psihologii le recomandă părinţilor să-i aprecieze pe fiecare în parte în funcţie de personalitatea şi de calităţile pe care le au, fără a face comparaţii care să îl dezavantajeze pe unul dintre ei.

„Comportamentele pozitive ale copiilor se obţin prin încurajare şi susţinere, iar dacă părinţii creează o situaţie competiţională între ei riscă să îi frustreze şi să le inducă sentimentul neputinţei”, spune psihologul Maria Oprea.

Este greşit, precizează psihologul, ca unul dintre copii să fie indicat drept model către celălalt, pentru că există riscul ca acela aflat pe locul doi să fie frustrat toată viaţa şi să se raporteze permanent la succesele celuilalt.

„Comportamentele pozitive ale copiilor se obţin prin încurajare şi susţinere, iar dacă părinţii creează o competiţie între ei riscă să îi frustreze.”  MARIA OPREA, psiholog

EFECTE ASUPRA COPIILOR

Certurile părinţilor agravează animozităţile În familiile în care mama şi tata se ceartă des, şi conflictele între fraţi sunt mai intense. „Fraţii observă că se pot impune doar prin conflict şi chiar violenţă şi tind să copieze acest comportament. Dacă părintele mai slab este abuzat emoţional şi chiar fizic de cel mai puternic, şi fratele mai puternic va face acest lucru cu cel mai slab”, arată psihologul Maria Oprea.

De asemenea, sunt mai predispuşi la conflicte copiii care trăiesc alături de părinţi stresaţi. Ei resimt tensiunea din casă, iar dacă părinţii le acordă atenţie puţină sau în mod inconsecvent vor considera că sunt discriminaţi în raport cu fraţii. Fiecare dintre ei va avea impresia că mama şi tata sunt mai atenţi cu celălalt frate, că sunt mai îngăduitori şi chiar că îl iubesc mai mult.

„Crizele de gelozie, agresiunea faţă de frate şi comportamentele care indică frustrarea sunt semne clare că părinţii trebuie să se implice mai mult în vieţile fraţilor, acordându-le atenţie în mod echitabil”, concluzionează psihologul.