BNR anunță: „Unul din patru români muncește în străinătate!”
- Petre Ţache
- 11 decembrie 2018, 00:00
![BNR anunță: „Unul din patru români muncește în străinătate!”](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2019/09/bb331968586bf751aa960ab076b757d3.jpg)
Demografia, disciplina scăzută de plată în economie și nivelul scăzut al intermedierii financiare sunt principalele vulnerabilități ale României, se arată într-o așa-numită „Hartă a vulnerabilităților structurale ale României”, realizată de Banca Națională a României și făcută publică ieri.
„Pentru prima oară într-un raport de stabilitate am inclus și o Hartă a Vulnerabilităților struc turale. Aceste trei vulnerabilități cu care ne vom mai întâlni, cu siguranță, și în următoarele rapoarte sunt: problema demografică, disciplina scăzută de plată în economie și nivelul scăzut al intermedierii financiare”, a declarat, luni, viceguvernatorul BNR Liviu Voinea, la prezentarea „Raportului asupra stabilității financiare”.
Populația a scăzut, iar cei apți de muncă fug pe rupte în străinătate Problema demografică este cauzată de sporul natural al populației, care este negativ începând din 1991 și care anul trecut a fost de -3,1 la mie, și de emigrație. „Emigrația a crescut în ultimii 15 ani. Totalul românilor plecați în străinătate, ca pondere reprezintă 14%, și totalul românilor plecați în străinătate, ca pondere a forței de muncă rămasă în țară înseamnă 36,6%.
Asta înseamnă că, practic, unul din patru români apți de muncă a plecat din țară să muncească în străinătate și raportul față de cei rămași este de unul la trei”, a detaliat Voinea
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)