Ministrul Economiei, mesaj pentru Iohannis: „Mă bucur că recunoașteți...”

Ministrul Economiei, mesaj pentru Iohannis: „Mă bucur că recunoașteți...”

Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, a declarat, pentru EVZ, că este un lucru bun faptul că președintelui Klaus Iohannis recunoaște performanțele Guvernului Dăncilă și, implicit, ale ministerului care îl conduce. La o întâlnire cu reprezentanții Confederației patronatelor italiene, șeful statului a declarat că România are o creștere economică sustenabilă și oferă o serie de avantaje competitive.

Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă a reacținat la declarațiile președintelui României, Klaus Iohannis care, în cadrul vizitei efectuate, săptămâna trecută, în Italia, recunoștea că țara noastră are creștere economică și potențial de dezvoltare pentru investitori. „Ar fi un lucru și mai bun dacă Președintele ar atribui meritul pentru aceste rezultate pozitive Executivului, cel care este responsabil pentru bunul mers al economiei”, a declarat Andrușcă, pentru EVZ.

Pentru a atrage atenția afaceriștilor italieni, șeful ststului a declarat, la o întâlnire cu reprezentanții Confederației patronatelor italiene:

„România înregistrează, în prezent, o creștere economică estimată să atingă 4 sau chiar 5% în acest an, iar economia noastră oferă o serie de avantaje competitive și programe de sprijin, oportunități pe care vă îndemn să le fructificați.(...).  Mă refer în special la sectoare precum cel energetic, al producției industriale sau IT&C, comerț și servicii, domenii care au figurat și pe agenda Summitului celor Trei Mări, pe care România l-a găzduit”, spunea președintele Iohannis

Față de cele semnalate de șeful statului, ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă a precizat:

„Este un lucru pozitiv faptul că Președintele României recunoaște pe plan internațional ceea ce Doamna Prim-Ministru Dăncilă, eu și numeroși alți colegi din Guvernul României, spunem de atâta timp: Economia merge bine pentru că măsurile din programul de guvernare dau rezultate. Ar fi un lucru și mai bun dacă Președintele ar atribui meritul pentru aceste rezultate pozitive Executivului, cel care este responsabil pentru bunul mers al economiei. Nu pot decât să mă bucur de faptul că Președintele Iohannis constată, mai ales internațional, ceea ce este deja bine cunoscut în țară. Este important ca performanțele României să fie recunoscute și susținute”.