Jurnalistul Florian Bichir dezvăluie că Securitatea a creat dizidenţi care sunt şi acum în politică. Legea lustraţiei nu a funcţionat în nicio

Jurnalistul Florian Bichir a vorbit într-un interviu pentru cotidianul România Liberă despre activitatea sa de la Consiliulul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS). Jurnalistul a dezvăluit, fără a da nume, că încă există în viaţa politică românească disidenţi fabricaţi de fosta Securitate.

 Întrebat dacă fosta Securitate a fabricat disidenţi, Bichir a răspuns: “DA! Sunt prezenți și acum în viața publică! Periodic, ca să nu spun zilnic, mă cert cu foști ofițeri de Securitate! Voi i-ați inventat, atunci nu vă mai plângeți! M-a întrebat un tip, care părea inteligent, de ce mă întâlnesc cu ofițeri de Securitate? Păi, mă băiatule, dacă un deceniu am studiat Arhiva Securitații, cu cine vrei să mă întâlnesc, de unde să pricep mecanismul? De la ospătari, de la spălătorese? Au fost unii prin CNSAS, nu dau nume, care aveau neveste… sau părinți. Și acum urlă democrația în ei. Nu mă stârni, că nu dau nume! Deocamdată!”   Bichir, care a fost membru al Colegiului CNSAS între 2012 şi 2018, a vorbit şi despre celebra soluţie a lustraţiei, de eliminare din viaţa politică a foştilor membrii de partid, fiind de părere că această soluţiei nu a putut fi implementată nici în ţări din jur: “În Cehia s-a încercat o lustrație abruptă, un soi de punctul 8 din Declarația de la Timișoara, cum s-a încercat și la noi. Ei i-au scos pe comuniști în afara politicii, adică toți cei pătați nu mai aveau dreptul să acceadă la funcții în stat. Și, ce s-a întâmplat? Cei găsiți cu tinicheaua de coadă ce erau să facă? Au intrat în afaceri. A trecut timpul de „lăuzie”, iar acum ei finanțează partidele politice și sunt stăpânii Cehiei. Le-o fi ieșit lustrația sau nu?

Cei mai bogați oameni de acolo sunt tot foștii... În Bulgaria e un fel de struțo-cămilă, CNSAS-ul lor vede doar copertele dosarelor din arhivă, nimic mai mult. În Polonia este o situație mai complicată, pentru că nu au toată arhivă. În țările baltice este și mai interesant, foștii lor informatori deschid procese pentru că, la căderea regimurilor comuniste, dosarele lor nu au fost arse sau corectate cu carioca neagră, așa cum s-a întâmplat la noi. La ei, hârtiile dosarelor, numele, funcțiile, activitățile etc.  le-au fost capsate, găurite și, acum, oamenii protestează.

Domnule, am fost colonei, am avut niște funcții, ne trebuie actele să ne ducem cu ele la Moscova ca să ne completăm pensiile. Cum putem demonstra că am fost securiști, dați-ne hârtiile! Lustrația asta nu este așa de simplă cum pare la prima vedere. Legea românească e simplă – nu poți fi numit într-o funcție publică dacă ai făcut poliție politică. În rest, dacă este ales, nu am ce să-i fac. Am avut ofițeri de securitate în Parlament, dar, dacă i-a ales lumea, asta-i democrația. Aceasta este singura restricție. Cu toate că, în decizia pe care o dă, CNSAS-ul spune că, totuși, individul care candidează nu e tocmai un om de caracter. Dar, atenție, prin decizia Curții Constituționale, s-au stabilit termenii corecți și diferența între colaborator al fostei Securități și informator sau, în argou, turnător. Fiecare document trebuie foarte bine cercetat și gândit. Ordonanța de Urgență 24/2008 a reglementat buna funcționare a CNSAS, care înainte funcționa ca  o curte de juri. Erau 11 Dumnezei acolo care spuneau dacă ai făcut sau nu poliție politică. De ce soarta unui om să stea în cei 11? Cel mai bine este ca o instanță judecătorească să hotărască, iar cel bănuit să aibă posibilitatea să se apere în instanță. Cel mai corect este așa”.

Descoperă companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România în Capital Top 100 Performeri din Sănătate, ediția 2024! Acum la chioșcuri și pe edituradecarte.ro

Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult

Turnătorii care se visau agentul 007

Jurnalistul a făcut şi o caracterizare a celor care au colaborat cu fosta Securitate, împărţindu-i în mai multe categorii: “Sunt mai multe categorii și fiecare are specificul ei. La fel și tipul de dosar. Sunt dosare informative în care erai urmărit și sunt dosare de rețea, în cazul ăsta urmăreai tu pe alții. Sunt turnătorii voluntari, benevoli. Au văzut și ei un film cu 007, se visau spioni, le făceau poze vecinilor, îi turnau, vroiau să se facă securiști, mă rog, nebuni au existat tot timpul. Aceasta e categoria celor cu o doagă în minus. Mai erau cei ocazionali și, cel mai grav, categoria cea mai odioasă, a celor care vroiau să facă rău vecinilor, prietenilor, colegilor de muncă: „Lasă că te torn eu la Securitate!”.

Unii au făcut-o din patriotism, depinde ce însemna în nebunia lor să fii patriot, li se părea lor că e ceva suspect legat de vecinul, colegul etc. Dar, repet, cea mai odioasă este această dorință de a turna și de a face rău și pentru care primeau și bani. O altă categorie este cea a informatorilor care erau constrânși să toarne, să dea declarații, forțați prin înscenări precum că aveau valută în casă, iar pentru 2-3 dolari riscau să-și piardă locul de muncă sau să ajungă prin procese. Tot la acest capitol îi putem încadra, dar nu-i putem numi turnători, pe foștii deținuți politici care până 1964 au semnat angajamente că nu vor spune ce au pățit în temnițe și că vor raporta tot ce vor face în libertate. Nu toți informatorii au avut angajamente semnate cu Securitatea. Mulți au turnat ca niște nenorociți, fără să semneze ceva, și au luat și bani. Nu cred că stătea regimul comunist să dea bani degeaba unuia, fără să verifice. Primeau cadouri de ziua lor, avansări, promovări în funcții, burse în străinătate etc”.  

Recompense pentru turnători: papuci, vaze şi portofele   Florian Bichir a vorbit şi despre recompensele pe care le primeau cei care turnau la Securitate, spunând că în multe cazuri acestea erau simbolice: “Nu aveau o soldă, asta e o tâmpenie care s-a tot vehiculat. Nu aveau o sumă fixă. Turnătoria nu era mai tare, ea trebuia să fie în primul rând reală și verificată. Dacă informațiile erau reale și verificate, Securitatea căuta să-l recompenseze. Unele recompense erau chiar amuzante: cadouri de tot felul, vaze, portofele, papuci chiar. Dar, altora li se dădeau sume de  500 de lei, sume mari pentru vremea respectivă. Bani se dădeau cu chitanță și pe ea scria, spre exemplu: „Am primit de la x –și ofițerul își trecea numele–suma x lei”.

Banii trebuiau decontați. Au fost și cazuri de securiști care au vrut să păcălească sistemul, se credeau deștepți și își inventaseră niște așa-ziși informatori, dar ei, bineînțeles, își trăgeau banii și îi spărgeau prin restaurante și hoteluri. Informatorii nici măcar nu existau. Sau îl punea pe turnător să semneze pentru 500 de lei, 200 și-i trăgea el, iar restul de 300 de lei îi dădea informatorului. Dar au intrat pe fir Contrainformațiile Securității și i-au dat pe toți afară, ori i-au băgat la pușcărie. Securitatea nu se juca, știa pentru ce dă fiecare leuț. Dar, nu uitați că greii sistemului erau cei de la PCR. Pe ăștia îi uită toată lumea. În momentul în care erai membru și fără acordul PCR nu mai puteai să fii informator. Arhiva PCR-ului e ceva de neimaginat. Acolo sunt cu mult mai multe mizerii în dosare decât aici, la CNSAS. Acolo a fost mâncătoria oficială, cadrele de partid care se turnau între ele”.