Propunerea ministrului Tudorel Toader pentru conducerea DIICOT, audiat în CSM

Propunerea ministrului Tudorel Toader pentru conducerea DIICOT, audiat în CSM

Felix Bănilă urmează să susţină astăzi, în faţa Secţiei pentru procurori a CSM, interviul pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT.

Combaterea terorismului şi a traficului de droguri se numără printre priorităţile lui Felix Bănilă, potrivit proiectului managerial publicat pe site-ul CSM.

"Pe lângă criminalitatea contra securităţii naţionale şi a celei informatice, criminalitatea organizată, cea economico-financiară, traficul de droguri şi terorismul reprezentând fenomene flagelare ce se impun a fi energic şi eficient combătute, acestea fiind de natură a leza în mod grav valori sociale importante şi chiar starea unei naţiuni, mai ales în contextul actual, în care terorismul şi traficul de droguri au devenit recrudescente inclusiv la nivel european, astfel că Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie nu poate fi nici conceput / nici asigurat în afara acţiunilor specifice şi eficiente ale unei structuri specializate în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului", se arată în documentul citat.

Felix Bănilă consideră că obiectivele pe termen mediu şi lung ale DIICOT trebuie să se armonizeze cu ceea ce Mecanismul de Cooperare şi Verificare a definit ca fiind "un act de justiţie performant şi cu respectarea unor înalte standarde de etică şi profesionalism". În consecinţă, el intenţionează să structureze direcţiile de acţiune în obiective strategice (menite a reforma şi îmbunătăţi capacitatea operaţională şi de acţiune a DIICOT prin corelarea acestora cu obiectivele stabilite în strategia de reformă a justiţiei), obiective operaţionale (care decurg din Regulamentul de organizare şi funcţionare) şi obiective specifice (care decurg din activităţile imediate ce se impun a fi realizate la nivelul DIICOT).

Printre obiectivele strategice se numără combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului, menţinerea gradului de integritate profesională şi morală a procurorilor şi personalului auxiliar, creşterea gradului de recuperare a produselor infracţiunilor, dar şi prevenirea infracţiunilor din domeniul de competenţă.

Pe 14 mai, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis CSM propunerea de numire a lui Felix Bănilă în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

"În urma desfăşurării procedurii de selecţie a procurorilor, în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care a avut loc în data de 11 mai 2018, la sediul Ministerului Justiţiei, vă aducem la cunoştinţă faptul că ministrul Justiţiei, prof. univ. dr. Tudorel Toader, a transmis Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de numire a domnului Oliver-Felix Bănilă? în vederea obţinerii avizului consultativ. Ulterior, propunerea va fi înaintată preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis", se arată într-un comunicat al MJ.

Pentru şefia DIICOT s-au înscris doar doi candidaţi - Daniel Horodniceanu, actualul procuror şef al instituţiei, şi Felix Bănilă, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Conform reglementărilor legale în vigoare, procurorul şef al DIICOT este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Candidaţii au întocmit un proiect managerial privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de procuror şef al DIICOT. Ei trebuiau să depună şi cel puţin 10 lucrări pe care le-au întocmit în compartimentele în care şi-au desfăşurat activitatea, în ultimii cinci ani, precum şi ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale.