Mesajul lui Trump după ce Vladimir Putin a început al patrulea mandat de președinte
- Cosmin Nachiu
- 8 mai 2018, 16:29
Preşedintele american Donald Trump l-a felicitat luni seara pe omologul său rus Vladimir Putin pentru reînvestirea în funcţie pentru al patrulea mandat, potrivit Casei Albe, care a subliniat totodată importanţa dreptului de a manifesta în mod paşnic după ce aproximativ 1.600 de persoane au fost arestate, între care şi principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, în urma unor acţiuni de protest anti-Putin sâmbătă.
„În primul rând, preşedintele îl felicită şi este nerăbdător să ajungă la momentul când vom putea avea o relaţie bună cu Rusia”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albei, Sarah Sanders. „Cu toate acestea, SUA apreciază că toată lumea are dreptul de a fi ascultată şi de a se aduna în mod paşnic”, a adăugat ea.
Donald Trump a fost criticat în SUA în martie pentru că l-a sunat pe Vladimir Putin pentru a-l felicita pentru realegerea sa în scrutinul prezidenţial, într-un climat deosebit de tensionat între ţările occidentale şi Moscova, acuzată de otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale pe teritoriul Marii Britanii.