Președintele Iohannis, de partea lui Traian Băsescu. Ce vor păți SRI și DNA?
- Simona Ionescu
- 19 martie 2018, 20:29
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a încheiat, ieri, lanțul personalităților din instituțiile statului care au avut intervenții cu privire la desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI, DNA, dar și alte autorități. Ministrul a cerut procurorului general al României să desecretizeze documentul încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (care cuprinde și DNA) și Serviciul Român de Informații, așa cum indică legea.
De peste un an se discută și se disecă subiectul privind legalitatea protocolului dintre SRI și DNA, cu ajutorul căruia s-au întocmit niște dosare de corupție de răsunet. Politicieni de prim-rang, oameni de afaceri sau magistrați și polițiști au fost săltați de pe stradă sau din casă și încătușați.
Problemele au apărut când s-a descoperit că DNA nu are atribuții legale de cercetare pe fapte de siguranță națională, iar SRI nu are trasate atribuții pe fapte de corupție. Chiar procurorul general Augustin Lazăr a declarat, de curând, că s-a încălcat Codul de procedură penală și că, de când a venit la conducerea Ministerului Public, el a tăiat orice colaborare dintre procurori și ofițerii SRI. Astfel, o ilegalitate pe care au tot semnalat-o avocații, oamenii politici, unii magistrați, actualul șef al SRI și presa a ajuns ca, săptămâna trecută, să fie tranșată de președintele Klaus Iohannis.
Din comunicatul Administrației Prezidențiale, dat publicității vineri, 16 martie, avem confirmarea că la baza construcției modului de lucru „în câmpul tactic” al SRI și DNA a stat Hotărârea CSAT nr. 17 din 2005, prin care corupţia a fost declarată ca vulnerabilitate la securitatea naţională. „Protocolul de cooperare dintre Parchetul ICCJ și SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale” a apărut însă patru ani mai târziu, în 4 februarie 2009, și poartă numărul 003064. Ca șefi ai instituțiilor respective, semnatarii protocolului nu puteau fi decât Laura Codruța Kovesi, procuror general al României în 2009, iar din partea SRI, George Maior sau generalul Florian Coldea.
Conținutul comunicatului Președinției este pe aceeași lungime de undă cu afirmațiile fostului președinte Traian Băsescu, care a afirmat că, în timpul mandatelor sale, în CSAT nu s-a discutat niciodată despre protocoale. „Prin deciziile Consiliului Suprem de Apărare a Țării sau pentru punerea în aplicare a prevederilor acestora, nu s-a stabilit în mod concret și nu s-a impus încheierea unor protocoale între instituțiile statului român. (…) La nivelul CSAT au fost aprobate doar direcții de acțiune și măsuri generale pentru prevenirea sau înlăturarea riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale, dispuse în temeiul Legii 415/2002. Prin urmare, Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu a aprobat, prin Hotărâri, încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informații și Direcția Națională Anticorupție sau între Serviciul Român de Informații și alte entități ale statului și nu a stabilit, prin prevederile Hotărârilor aprobate, atribuții suplimentare în sarcina acestora”, se spune în comunicatul președintelui Klaus Iohannis.
Sâmbătă seara, într-un interviu televizat, Traian Băsescu a venit cu noi precizări. El spune că în CSAT nu s-a discutat niciodată despre protocoale și că singurul lucru pe care l-a cerut a fost ca reprezentanții instituțiilor să colaboreze „în limite instituționale” pentru combaterea corupției, fenomen care căpătase proporții, iar nivelul de evaziune fiscală ajunsese la un punct critic. Fostul șef al statului a scos în evidență că, pe perioada celor 10 ani, a avut trei guverne – Tăriceanu, Boc și USL prin Ponta, care n-au sesizat nimic legat de vrun abuz din partea DNA și SRI. El dezvăluie și un lucru senzațional: „Ponta înființase, imediat după instalarea la Guvern, în 2012, un departament de combatere a corupției. În primul CSAT, în vara lui 2012, am transferat obligația punerii în aplicare a hotărârilor CSAT la Guvern”. Cu alte cuvinte, Traian Băsescu spune că premierul Victor Ponta, fost procuror, știa de protocoalele dintre SRI și DNA și despre legalitatea lor. În perioada lui Ponta, de altfel, s-au produs cele mai răsunătoare arestări din rândul membrilor PSD și al apropiaților acestui partid, iar acum iese la iveală faptul că, în octombrie 2012, ca șef al Guvernului nu a luat atitudine față de un document trimis de Comisia Europeană în care i se cerea o informare despre stadiul dosarelor penale ale unor politicieni români.
Ce vor păți SRI și DNA dacă se desecretizează protocoalele? Nimic. Chifteaua fierbinte este în mâinele lui Liviu Dragnea prin premierul Viorica Dăncilă. Se vor uita la documente și, în afara unor discuții domoale sau înfierbântate, punând degetul pe „rana juridică”, numită încălcarea Codului de procedură penală, nu vor avea o acțiune guvernamentală. Reviziuirile în justiție a dosarelor penale unde s-a uzat de protocoale ilegale se vor putea face doar la cererea incupaților. Se vor corecta abuzurile, iar acolo unde se va dovedi că sunt dosare penale fabricate, procurorul de caz va răspunde. Am putea spune că se revine la o stare de normalitate. Dar victimelor, cei care au devenit țintele acestui joc de-a cătușele cu implicații politice, cine le va plăti contorsionarea vieților? Kovesi, Maior, Coldea ca semnatari ai protocolului ilegal, sau Noi, fraierii de contribuabili care cotizăm și la despăgubirile dictate de CEDO în dosare prost făcute sau judecate?