Dan Andronic: ”În 2008, la Palatul Victoria a fost găsit un microfon ascuns într-o priză”
- Ionu ţMure şan
- 30 ianuarie 2018, 13:03
Jurnalistul Dan Andronic a declarat marţi că, în anul 2008, a fost găsit un microfon ascuns într-o priză în biroul lui Dorin Marian, la acea vreme şeful Cancelariei premierului Călin Popescu-Tăriceanu.
Informaţia a fost dezvăluită de Dan Andronic în timpul audierii sale ca martor, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.
În sală, Dan Andronic le-a spus judecătorilor că s-a întâlnit cu Dorin Marian în biroul acestuia de la Palatul Victoria, iar acesta i-a arătat un microfon găsit într-o priză, moment în care a fost întrerupt de preşedintele completului de judecată, Constantin Epure, care l-a întrebat ironic: "Sunt la modă microfoanele găsite în priză. Cât de mare era?".
"Cam de aceeaşi mărime", a răspuns Dan Andronic, făcând aluzie la microfonul găsit de ministrul de Interne, Carmen Dan.
"Ştiţi şi mărimea celuilalt?", l-a mai întrebat magistratul, fără ca Andronic să mai răspundă. Ideea microfonului găsit în biroul de la Palatul Victoria a fost reluată de Dan Andronic şi la ieşirea din sala de judecată. "Cred că era microfon, nu am stat să-l verific. Atârna dintr-o priză în biroul lui Dorin Marian. Atunci mi-a zis că i-a chemat pe cei de la (...) nu ştiu de unde, să scoată tot ce avea pe acolo. Cred că se întâmpla în 2008, când a fost numit şeful Cancelariei primului-ministru. A zis: 'Am umblat la o priză şi a căzut un microfon'. Nu am elaborat, m-am amuzat de poveste şi atât. Să ştiţi că microfoanele au funcţionat întotdeauna", a spus Andronic.