Eram nătîng dînd importanță unui personaj efemer, de care nu-și mai amintește nimeni azi? Nu, nu eram. Eram mai rău. Eram gazetar

Eram nătîng dînd importanță unui personaj efemer, de care nu-și mai amintește nimeni azi? Nu, nu eram. Eram mai rău. Eram gazetar

Zilele trecute, avînd nevoie de amănunte despre Ordinul 227 al lui Stalin din 28 iulie 1942 cunoscut în istorie sub numele de Nici un pas înapoi! am luat din Biblioteca de acasă, de pe rafturile care alcătuiesc Dulapul consacrat Departamentului De la Rusia țaristă – URSS – Federația Rusă postcomunistă, unul dintre cele mai bune volume despre Marele învățător al popoarelor, inclusiv al poporului român: Staline: Triomphe et tragédie, de Dimitri Dimitri Volkogonov, apărut în 1992 la Flammarion.

Cînd am luat volumul în mîini, din interior a căzut o hîrtie cu un text decupat din Evenimentul zilei de pe vremuri, mai precis, cu un comentariu semnat de mine pe pagina întîi. L-am recunoscut imediat ca fiind al meu, deși lipsea precizarea privind data apariției. Titlul, De la I. V. Stalin la la Constantin Răducănoiu, și mai ales referirile la documente despre relația dintre Stalin și copiii săi, m-au făcut să-l citesc.

Punctul de plecare al comentariului era o emisiune de la ProTv „de marți seara”, în care „fruntaşului pedeserist i s-a pus la dispoziţie un spaţiu publicitar, pentru a ataca pe jurnaliştii ce s-au pronunţat asupra cazului”, emisiune despre care scriam: „Minimele reguli ale muncii de jurnalist ar fi cerut prezența în studio și a gazetarilor care au comentat Afacerea Răducănoiu. Realizatorul a sărit peste această regulă. A trecut-o cu vederea și conducerea PRO TV, post ce se vrea echidistant în eterul românesc. O emisiune cu șanse de a fi fascinantă (raportul părinți-copii în cazul demnitarilor de azi) s-a transformat, din nefericire, într-un prilej pentru domnul pedeserist de a explica de ce nu și-a dat demisia și de a promova, în fața telespectatorilor uluiți, teza că nimeni nu-l împiedică să aibă, ca fii, doi derbedei.”

Mai departe, după ce reproșam celor de la ProTv că ocupați cu spălarea de cadavre, nu mai au timp să citească, le spuneam că ar fi trebuit să aducă în emisiune, pentru a-l pune „în fața falnicului aflător în fruntea bucatelor”, „un caz celebru din istorie: cel al lui Stalin”. „Cu această ocazie, Constantin Răducănoiu ar fi aflat că un predecesor de-al său într-ale șefiei, Iosif Visarionovici Stalin, a avut față de unul din copiii săi, Vassili, o atitudine ce i-ar putea servi drept exemplu.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Și pentru a justifica titlul, relatam pe larg exemplul Stalin pentru Constantin Răducănoiu: „E cunoscut că Vassili, profitînd de situația de fiu al lui Stalin, își făcea de cap cu ardoare. Exasperat de derbedeismele lui Vassili, unul dintre profesori i se plînge lui Stalin într-o scrisoare. Ce face Stalin? Îl trimite în Siberia? Așa ar fi procedat, probabil, Constantin Răducănoiu dacă ar fi fost în locul faimosului dictator. Stalin însă îi răspunde profesorului cu seriozitatea și modestia unui mecanic de locomotivă al cărui fiu dă bătăi de cap profesorilor:

«Profesorului Martiskin. Am primit scrisoarea dumneavoastră în legătură cu prostiile lui Vassili și vă mulțumesc. Vă răspund cu mare întîrziere, deoarece sînt extrem de ocupat. Vă rog să mă scuzați pentru asta». (Stalin, de al cărui deșt mic tremurau milioane de ruși, se scuză unui biet profesor că n-a avut timp să-i răspundă – n.n.).

«Vassili e un copil răsfățat, cu aptitudini medii, un sălbatic (un gen de scit!), nu spune totdeauna adevărul, șantajează pe conducătorii slabi, e arogant, fără prea mare voință sau, mai exact, veleitar.

El a fost răsfățat de tot felul de oameni simpli și de femei simple care n-au contenit să-i amintească faptul că e „fiul lui Stalin”. Sînt fericit că s-a găsit în persoana dumneavoastră un profesor care se respectă, care îl tratează pe Vassili ca și pe ceilalți și-i cere să se supună regimului școlar. Vassili e răsfățat de oameni lipsiți de caracter, în genul directorului pe care-l menționați și al cărui loc nu e în învățămînt. Dacă acest gușat de Vassili nu e încă pierdut, asta își are cauza în faptul că în țara noastră mai sînt unii profesori care nu se lasă intimidați de capriciile copiilor de șefi.

Sfatul meu: tratați-l pe Vassili cu maximă severitate și nu vă lăsați intimidat de amenințările cu sinuciderea ale acestui băiat instabil psihic. În această problemă vă voi susține. Din nefericire n-am posibilitatea de a mă ocupa eu însumi de Vassili. Vă promit însă că am să-l scutur zdravăn cînd voi avea prilejul.

Salut!

I. Stalin.» Stalin a avut trei copii: Svetlana, Iakov, Vassili. Severitatea sa față de odrasle a rămas faimoasă. Iakov a căzut prizonier la nemți. Stalin a refuzat să-l schimbe, deși germanii i-au propus, cu feldmareșalul Paulus, căzut prizonier la Stalingrad. Afacerea s-a pus la cale prin intermediul Crucii Roșii suedeze. Stalin a răspuns sec: «Nu schimb un mareșal pe un soldat».

Drept urmare, Iakov a murit în mîinile nemților. Cît despre Vassili, Stalin era conștient că e vorba de un derbedeu. Își dădea seama, așa cum arată și scrisoarea de mai sus, că toți cei din jur îl tratau altfel decît pe ceilalți muritori pentru că era fiul lui Stalin. De aceea, Stalin se străduie din răsputeri să-l înfățișeze ca pe un simplu cetățean, contracarînd orice tentativă a altora de a-l situa pe Vassili deasupra legii. Molotov își amintește, din acest punct de vedere, un moment cum nu se poate mai semnificativ. Frumoasa Nina, nevasta cineastului Roman Karmen, trăia cu Vassili. Regizorul i se plînge lui Stalin. Ce face acesta? Îl trimite pe cineast în fața plutonului de execuție? Nu. Cheamă procurorul general și-i ordonă.

«Judecați pe acest derbedeu (fiul său – n.n.) cu toată rigoarea legii.» Procurorul îl convoacă pe Vassili și-i cere să termine legătura cu Nina. Cînd i se raportează discuția, Stalin exclamă: «Ah, derbedeul» și scrie cu creionul albastru pe marginea scrisorii lui Roman Karmen:

«1. Restituiți pe această prostuță lui Karmen.

2. Dați-i 15 zile de arest colonelului V. Stalin.»

Fără comentarii!”

Ia te uită! mi-am zis după ce-am încheiat lectura rîndurilor despre Stalin, ce chestie interesantă am găsit-o eu la un moment dat din Istorie! După care am căzut pe gînduri. Cine dracu o fi Constantin Răducănoiu de a meritat, la vremea respectivă, efortul de a căuta în viața lui Stalin un fapt demn de invocat? Și despre ce Scandal produs de numitul Răducănoiu era vorba de m-am apucat eu să-i dedic ditamai editorialul de pagina întîi al celui mai citit ziar din România postdecembristă?

Oricît m-am străduit, n-am reușit să-mi amintesc nici măcar anul în care apăruse textul, d-apoi data precisă. Pentru că n-am la dispoziție arhiva Evenimentului zilei, am căutat pe internet să văd la ce Scandal mă refeream. Cu chiu cu vai, din recapitulările unor site-uri recente de situații din trecut în care beizadelele și-au făcut de cap am aflat că Scandalul fusese provocat de Alina și Costi Răducănoiu, copiii lui Constantin Răducănoiu, prefect PDSR de Craiova în 1995, prin cotonogirea unui polițist, aflat în exercițiul serviciului, pentru că îndrăznise să-i legitimeze.

Presupun, așadar, că Evenimentul zilei fusese în fruntea ziarelor care luaseră atitudine față de huliganismul beizadelelor, cerînd demisia tatălui din funcția de prefect, campanie la care PSDR răspunsese apelînd la ProTV ca să-l spele pe Constantin Răducănoiu. În replică eu am scris și publicat comentariul De la I.V. Stalin la Constantin Răducănoiu.

După ce-am aflat cu chiu cu vai cine era Constantin Răducănoiu de-a meritat un comentariu prin care să-l raportez chiar la I.V. Stalin, m-am întrebat din nou, luînd seamă la discrepanța dintre efemeritatea personajului și atenția acordată de mine:

Eram nătîng dînd atîta importanță unui personaj efemer, de care nu-și mai amintește nimeni azi? Nu, nu eram nătîng. Eram mai rău. Eram gazetar.