Angela Merkel, vacanță în celebra stațiune St. Moritz din Elveția
- Cosmin Nachiu
- 29 decembrie 2017, 12:40
Chiar dacă situația ei politică nu e chiar roz, mulți cerându-i demisia, Angela Merkel și-a făcut timp pentru a merge într-o vacanță la schi, alături de soțul ei, Joachim Sauer. Cei doi au ales drept destinație de vacanță celebra stațiune montană din Elveția, St. Moritz, preferată și vizitată de toate celebritățile de la Hollywood, dar și de personalitățile lumii.
De Sărbătorile de Iarnă, cancelarul Germaniei a luat o pauză de la politică. Crăciunul, dar şi zilele imediat următoare, şi le-a petrecut, alături de soţul ei, într-un resort de schi exclusivist, din St. Moritz. Angela Merkel şi Joachim Sauer au fost surprinşi pe Valea Engadine, a cărei lungime este de 80 de km, echipaţi corespunzător şi cu schiurile la purtător.
În vârstă de 59 de ani, Angela Merkel a demonstrat că e în formă și că face față cu brio unei astfel de activități sportive, chiar dacă majoritatea timpului și-l petrece într-o altfel de ambianță. Merkel nu e străină de sport, fiind o susținătoare activă a fotbalului și, mai ales, a echipei naționale de fotbal din Germania. La fel de implicat părea și soțul acesteia, Joachim Sauer, care își urma îndeaproape soția pe traseul montan. Cei doi erau acompaniați și de alte persoane, pesemne parte din echipa lor de securitate.