Generalul SRI COLDEA avea grijă ca Mircea Badea și Victor Ciutacu să nu fie deranjați în timpul mitingurilor de protest din 2010
- Dan Andronic
- 9 noiembrie 2017, 16:31
Noi amănunte incendiare ies la iveală despre implicarea fostului prim-adjunct al directorului SRI Florian Coldea în presa din România. După ce a fost acuzat că a avut în subordine ziariști acoperiți, un episod vine să confime realțiile pe care acestea le avea cu realizatori TV.
Victor Ciutacu a povestit într-o postare pe FB cum a fost sunat de fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea în noiembrie 2010 când, împreună cu Mircea Badea au organizat un miting în fața CNA. Iniţiativa protestului din 9 noiembrie a venit în urma amenzii de 10.000 de lei pe care CNA a acordat-o Antenei 3 pentru emisiunea "Sinteza Zilei" din 14 septembrie, în care Mircea Badea şi Victor Ciutacu au fost învinuiţi de limbaj injurios şi încălcarea dreptului la propria imagine pentru lideri PDL, în frunte cu Elena Udrea.
Vă reamintim că în 2010, Antena 3 și cei doi realizatori erau considerați printre cei mai virulenți adversari ai președintelui Traian Băsescu. Cu toate acestea, cel puțin unul dintre ei avea relații amicale cu Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI.
Iată integral postarea lui Victor Ciutacu:
Apropo de proteste pe bune, desfășurate cu autorizație la doi pași de sediul central al SRI, sună Florian (n.r. Florian Coldea - prim-adjunctul SRI) când eram în taxi spre piață. - Totu-i ok, traficul e deviat, poliția și jandarmeria știu ce au de făcut, nu e în interesul nimănui să iasă urât, aveți și voi grijă la provocatori - Merci de interes, noi suntem pe lege, dacă bagi unul singur în mulțime și ajungem la nasoale, fac ca toate visele și ți-i aduc pe toți la poartă Și-am trăit fericiți până la terminarea mitingului...
Câteva sute de oameni au fost alături de Mircea Badea şi Victor Ciutacu în faţa sediului CNA, în Piaţa Constituţiei, la "Protestul anti-abuz" organizat de cei doi, ca urmare a amenzilor pe care Consiliul Naţional al Audiovizualului a trimis-o postului Antena 3.